Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inter romena! Dacă nu-i vor prelungi contractul lui Chivu, nerazzurrii au pregătit varianta de rezervă! Ce român îi poate lua locul lui Cristi

Publicat in Pro Sport, marți 8 noiembrie 2011 ·

Fundaşul român al formaţiei Lazio, Ştefan Radu, ar putea fi transferat la Internazionale Milano pentru a-l înlocui pe Cristian Chivu, căruia gruparea din nordul Italiei nu îi va prelungi contractul, scadent vara viitoare, a scris, marţi, ilsussidiario.net.

"Chivu are contractul scadent în iunie, iar anturajul său a declarat că niciun oficial al lui Inter nu a deschis negocieri pentru prelungirea înţelegerii. Impresia este că problemele fizice ale jucătorului român au cântărit în decizia clubului. Chivu are oferte din Anglia, iar gruparea Liverpool s-a arătat dispusă să-l achiziţioneze în ianuarie, dar fără să plătească vreo indemnizaţie de transfer", a scris sursa citată.

În această situaţie, Inter ar intenţiona să îl înlocuiască pe Chivu cu un alt român, Ştefan Radu de la Lazio. "De la un român la altul. Cum Chivu pare să plece, Inter s-a gândit la Ştefan Radu, fundaşul stânga al echipei Lazio, care este pe placul nerazzurri-lor de mai mult timp. Radu şi-a reînnoit contractul cu Lazio, dar este clar că o ofertă din partea celor de la Inter ar schimba lucrurile. Însă va fi dificil de tratat cu Lotito, care este o nucă tare, iar raporturile dintre Inter şi Lazio sunt un pic reci după transferul lui Pandev. Radu ar fi perfect pentru noul Inter, ţinând cont că este tânăr şi este fundaş stânga de meserie şi astfel nu ar fi constrâns să joace un alt rol, cum a fost în cazul lui Chivu", a mai precizat ilsussidiaro.net.

Fundaşul român al formaţiei Lazio, Ştefan Radu, ar putea fi transferat la Internazionale Milano pentru a-l înlocui pe Cristian Chivu, căruia gruparea din nordul Italiei nu îi va prelungi contractul, scadent vara viitoare, a scris, marţi, ilsussidiario.net.

"Chivu are contractul scadent în iunie, iar anturajul său a declarat că niciun oficial al lui Inter nu a deschis negocieri pentru prelungirea înţelegerii. Impresia este că probleme

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, la Chişinău: Dacă eu voi fi preşedinte al României şi voi fi, nu veţi avea la Palatul Cotroceni un prieten, veţi avea un frate! / Un preşedinte indiferent la Bucureşti, care întoarce spatele Europei, e un dezastru pentru Rep. Moldova

News.ro acum 2 ore
Crin Antonescu, candudatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Chişinău, că dacă va fi preşedinte al României şi va fi, nu vor avea la Palatul Cotroceni un prieten ci vor avea un frate. El i-a îndemnat pe moldove

Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi: Eu cred că a fost o decizie corectă. Nu am avut nicio legătură, dar evident că am aflat de discuţiile din interiorul partidului

G4Media acum 48 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă, arătând că nu a avut nicio legătură însă, evident, a aflat despre discuţiile din interiorul partidului, tra

Video Cel puţin trei morţi, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o mașină în Florida

Adevarul acum 52 minute
Trei persoane au murit vineri în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni de tip Cessna 310R în apropierea aeroportului de la Boca Raton, în Florida, la scurt timp după ce a decolat de pe acest aeroport.

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

MAE, atenţionare de călătorie pentru sâmbătă, în Republica Serbia - miting de amploare în Belgrad şi în alte oraşe mari

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia pe cale rutieră că în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2025, în Belgrad, capitala ţării, este pr

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse. Ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul. Vom avea noi grijă ca niciun minister să nu iasă din calcule

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse, el arătând că ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul şi vor avea noi grijă ca niciun minister

Jair Bolsonaro, spitalizat în nord-estul Braziliei, cu ”dureri puternice” la abdomen

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a fost trimis vineri cu elicopterul la un spital la Natal (nord-est), după ce a simţit ”dureri puternice” în abdomen, declară o purtătoare de cuvânt a partidului acestuia AFP. ”I s-a făcut rău în legătură c

Handbal masculin: Potaissa Turda – Dinamo Bucureşti, în finala Cupei României

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti şi formaţia Potaissa Turda se vor duela în finala Cupei României, după ce au eliminat vineri, în semifinale, formaţiile Minaur Baia Mare, respectiv CSM Bucureşti. În prima semifinală a zilei, Potaissa Turda s-a impus în fa

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

Vremea

București
acum

10°
vin.

-2°/11°
sâm.

1°/11°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/6°
sâm.

2°/8°
dum.

5°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/9°
sâm.

1°/11°
dum.

5°/11°
lun.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

-2°/15°
sâm.

2°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/18°