Se spune că există o piele, a unui animal numit sagri, care se mic-şorează cu timpul. Balzac a scris chiar un roman intitulat Pielea de sagri. Cam asta se întâmplă în zilele noastre cu suveranitatea naţio-nală a statelor. Într-o lume globalizată, acest concept devine tot mai vag, tot mai puţin activ.

Săptămâna trecută a avut loc lovitura de teatru a prim-ministrului grec, care, după ce apelase umil la ajutorul UE şi al lumii bancare, s-a dus în patrie şi a decis să pună la vot proiectul european de salvare a ţării sale. Un referendum care să hotărască ce? Tocmai aplicarea sau nu a planului de şter-gere a jumătate din datoria externă a Greciei. Tot felul de cetă-ţeni ai lumii s-au grăbit să-l laude, ce bine că întreabă poporul, un ade-vărat democrat etc. Nici unul dintre aceia însă nu s-a întrebat, măcar pe sine, dacă premierul Papandreu sau cei dinaintea lui convocaseră poporul grec la referendum şi când comunicau UE date false asupra deficitului şi a bugetului. Nimeni nu a întrebat, nici în Grecia şi nici în alte ţări, poporul de fiecare dată când a apelat la împrumuturi, externe sau interne.

Oricât de puţin ne-ar plăcea, uno-ra dintre noi, globalizarea, ea nu mai poate fi evitată. Întâi pentru că tehnologia a mers prea departe, iar graniţele unei ţări nu mai pot bloca efectele unor catastrofe tehnologice moderne, nu neapărat la vreo centrală atomică, ci şi la combinate chimice sau de altă natură. E drept, râurile nu s-au limitat niciodată la spaţiul unei ţări, numai că altădată, în alte secole, o poluare nu era atât de gravă cât poate fi azi. Doi, pentru că şi finanţele au depăşit de mult gra-ni-ţele ţărilor şi nu mai pot fi băgate la loc la cutie.

Am auzit deunăzi o doamnă ecologistă care vrea să candideze la preşedinţia Franţei, Eva Jolly, indignându-se de tratamentul brutal pe care i l-ar fi aplicat celebrul duo Merkozi premierului gre