Liderului organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, marţi, că nu-i place 'circul' făcut în cadrul PSD de Mircea Geoană şi conducerea centrală a partidului şi că dacă ar trebui să plece cineva din formaţiunea politică, el ar prefera să plece Geoană.
''Este bine să nu mai fie această ţigănie, să nu mai fie acest circ. Mie nu-mi plac. Deocamdată, circul e în ograda PSD şi îl fac Geoană şi cu actualul preşedinte şi actulala conducere a PSD. Cine ar putea să plece? Ori să plece Geoană, ori să plece actuala conducere. Eu prefer să plece Geoană, că el a mai fost odată şef şi am văzut ce rezultate a dat. Dacă şi ăştia actuali vor da rezultate la fel ca Geoană, şi ăştia trebuie să ia drumul lui Geoană, că-s la conducerea partidului", a spus Radu Mazăre.
Mazăre ar prefera pe cineva "mai bătăios" în locul lui Geoană
Cât despre o posibilă schimbare din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Mircea Geoană şi înlocuirea acestuia cu Titus Corlăţean, preşedintele PSD Constanţa a afirmat că şi-ar dori ca în respectiva funcţie să fie cineva ''mai bătăios şi mai reprezentativ'' decât Corlăţean.
''Nu ştiu cine ar putea fi persoana, n-am stat să mă gândesc la asta'', a spus Radu Mazăre, menţionând totodată că nu a fost consultat de conducerea centrală a PSD referitor la deciziile ce pot fi luate.