Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană bagă zâzanie între greii PSD: Ponta se ia de Iliescu şi Năstase şi flutură Congresul

Publicat in Adevarul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase şi preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, au declarat marţi că Mircea Geoană va rămâne la şefia Senatului.

Anunţul vine după ce conducerea PSD, în frunte cu Victor Ponta, i-a retras luni seara, lui Mircea Geoană, sprijinul politic pentru şefia Senatului şi a încercat să forţeze în plen înlocuirea acestuia.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus că Adrian Năstase şi Ion Iliescu au exprimat opinii personale când au afirmat că PSD nu va insista pentru înlocuirea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului, decizia partidului fiind alta.

Ponta a precizat că, dacă poziţia majorităţii membrilor BPN faţă de aceste decizii se va schimba, este dispus să convoace Comitetul Executiv şi chiar congresul PSD.

Scandalul din PSD, prin ochii liderilor de filiale: "O ţigăneală"

"Domnul Ion Iliescu şi domnul Adrian Năstase au exprimat poziţii personale, dar eu voi pune în aplicare deciziile luate luni, fără niciun fel de schimbare. Anume, continuarea demersurilor de înlocuire a lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean în funcţia de preşedinte al Senatului şi sancţionarea domnului Geoană pentru nerespectarea deciziilor luate de forurile statutare ale partidului", a declarat Ponta.

"Eu nu mă răzgândesc după 24 de ore şi, deşi accept faptul că alţi colegi se pot răzgândi, deciziile partidului nu se vor schimba. Sunt dispus ca, în măsura în care majoritatea membrilor Biroului Permanent Naţional consideră necesară schimbarea deciziilor de luni, să convoc de urgenţă Comitetul Executiv şi, dacă va fi nevoie, Congresul PSD, pentru a se lua măsurile care se impun", a declarat preşedintele PSD.

Ponta a arătat că nu este dispus să renunţe la consecvenţă, întrucât a fost una dintre promisiunile făcute când a fost ales preşedinte al PSD.

"După ce PSD a avut timp de cinci ani un preşedi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°