Judecătorii de la Tribunalul Galaţi au respins cererea acestuia de a fi eliberat sub control judiciar. Vasile Băiculescu este judecat pentru luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu.
Cazul primarului de la Brăhăşeşti, Vasile Băiculescu, este cumva tipic pentru faptele de corupţie din România ultimilor ani. Prins şi condamnat că lua mită, Băiculescu a recidivat la scurt timp.
Lua comision de la firmele care făceau lucrări în comună
Potrivit rechizitoriului, în cursul anilor 2009-2010, inculpatul Vasile Băiculescu, în calitate de primar al comunei Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, a pretins şi primit de la administratorul unei societăţi comerciale din judeţ, denunţător în cauză, suma de 35.000 lei şi efectuarea de lucrări suplimentare faţă de contractele încheiate cu consiliul local al comunei respective, lucrări în valoare de 72.873,69 lei.
CITEŞTE ŞI
Fostul arhitect şef al Primăriei a scăpat de puşcărie. A primit trei ani cu suspendare
Banii şi lucrările au fost pretinse pentru ca, în calitatea sa de primar al comunei, inculpatul să recepţioneze lucrările executate de firma respectivă, să accepte la plată facturile emise şi să aprobe plata sumelor necesare onorării acestor facturi.
În activitatea de pretindere, în perioada septembrie - octombrie 2010, Vasile Băiculescu a fost sprijinit de inculpatul Marcel Peneoaşu, administratorul SC Tralma SRL din localitatea gălăţeană Corod, care a acceptat ca suma de 35.000 de lei să fie remisă primarului prin intermediul său, în condiţiile în care, la solicitarea primarului, SC Tralma SRL subcontractase o parte din lucrările societăţii administrate de persoana denunţătoare.
La data de 4 octombrie 2010, primarul Vasile Băiculescu a fost prins în flagrant delict imediat după ce a primit banii de la persoana denunţătoare.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, 2009-2010, V