Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tentativa de omor calificat

Publicat in Ziua Constanta, marți 8 noiembrie 2011 ·

Biroul de Presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public: La data de 05.11.2011, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta împreună cu politisti din cadrul IPJ Constanta - Serviciul Investigatii Criminale, l-au retinut pe inculpatul Cîntăbine Cristian, cercetat pentru săvârsirea infractiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 C.pen. raportat la art.174 alin.1 C.pen. si art.175 alin.1 lit.i C.pen. În sarcina inculpatului s-a retinut că, la data de 06.11.2011, în jurul orei 02:30, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii si picioarele părtii vătămate Bărăitaru Vasile, provocându-i acestuia leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale si care i-au pus în primejdie viata prin contuzii meningo cerebrale. Inculpatul a fost prezentat judecătorilor de la Tribunalul Constanta sub acuzatiile arătate anterior, fată de el fiind luată măsura arestării preventive pe o durată de 29 de zile. Cu ocazia audierii sale, inculpatul a recunoscut săvârsirea faptelor retinute în sarcina sa. BIROUL DE PRESĂ Biroul de Presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public: La data de 05.11.2011, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta împreună cu politisti din cadrul IPJ Constanta - Serviciul Investigatii Criminale, l-au retinut pe inculpatul Cîntăbine Cristian, cercetat pentru săvârsirea infractiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 C.pen. raportat la art.174 alin.1 C.pen. si art.175 alin.1 lit.i C.pen. În sarcina inculpatului s-a retinut că, la data de 06.11.2011, în jurul orei 02:30, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii si picioarele părtii vătămate

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 5 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piteşti, nr. 18, et. III, jud. Cluj, în calitate de lichidator judiciar al COM NICO SERV SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul în Bucureşti, B-dul. Iuliu Maniu, nr. 594,

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 10 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 5 ore
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 6 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 10 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 7 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 7 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Carlos Alcaraz e din nou în semifinale la Roland Garros, unde îl va întâlni pe Jannik Sinner

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Carlos Alcaraz (21 de ani, 3 ATP) a trecut de Stefanos Tsitsipas (25 de ani, 9 ATP) cu 6-3, 7-6 (3), 6-4 în sferturi” la Roland Garros. Pentru un loc în finală, spaniolul se va duela cu

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 9 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Vremea

București
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

19°/32°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

19°
mie.

18°/26°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°