Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crişul Sântandrei a obţinut o nouă victorie în Liga a IV-a, în timp ce în Liga a V-a au debutat jocurile din cupă

Publicat in Bihoreanul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Timp de trei zile, de sâmbătă până luni, s-au desfăşurat jocurile dintr-o nouă etapă a competiţiilor judeţene Bihor la fotbal. Este vorba despre partidele rundei a XII-a în cadrul Ligii a IV-a Team Sport şi despre jocurile etapei cu acelaşi număr, 12, în prima serie a Ligii a V-a, respectiv de partidele din prima fază a Cupei României, în seriile a II-a şi a III-a.

În liga a IV-a, liderul ierarhiei, Crişul Sântandrei şi-a continuat din nou drumul fără greşeală, mai bifând o victorie, de această dată la scor de neprezentare, pe teren propriu, cu Stăruinţa Săcuieni. Performerele etapei se numesc însă CF Liberty şi Viitorul Borş, învingătoare în deplasare, cu acelaşi scor, de 3-2, la Popeşti, respectiv Ţeţchea.

În Liga a V-a, în partidele din prima serie, Sporting Lugaş a obţinut o victorie clară pe teren străin, cu 5-0 la Brusturi, în timp ce CSU Partium nu a întâmpinat niciun fel de problemă de a se impune pe teren propriu în faţa celor din Vadu Crişului.

În cadrul seriei a II-a, în Cupa României, Voinţa Ciumeghiu s-a "distrat" pe teren propriu cu Olimpia Salonta, administrându-i acesteia un neverosimil 6-0, în timp ce Victoria Tulca a câştigat cu 5-3 la Batăr.

În fine, în seria a III-a a Ligii a V-a s-au desfăşurat jocurile fazei I din Cupa României, echipa FC Hidişelul de Sus a realizat scorul etapei, 6-1, în faţa formaţiei Universitatea Oradea. Un meci a avut nevoie şi de penalty-uri pentru departajare, Vida Pomezeu câştigând în urma executării ascestora la Josani.

Rezultatele etapei a 12-a a Ligii a IV-a Team Sport

Viitorul Popeşti - CF Liberty 2-3

Marcatori: Paşcalău I. 6, Bencic I. 39 (11 m) - Vaida M. 34 (11 m), Cheregi I. 59, Creţ 77

Cartonaş roşu: Spătar Dan (Popeşti) în minutul 54, pentru călcarea unui adversar căzut în afara terenului în timp ce mingea era în joc.

Viitorul: Lavrancic - Maghiar L, Maghiar F, Spăt

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

O țară europeană intenționează să trimită deținuți în Kosovo din cauza suprapopulării penitenciarelor: „Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

Libertatea acum 3 ore
Belgia explorează posibilitatea de a transfera deținuți într-o închisoare din Kosovo începând cu 2027, ca soluție pentru supraaglomerarea penitenciarelor. Ministrul belgian al Justiției, Annelies Verlinden, a anunțat că au fost inițiate discuții în

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 4 ore
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 7 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 8 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Vremea

București
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

dum.

6°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
dum.

7°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°