Cetăţeanul elen, şofer pe un autocar care făcea curse între Ucraina şi Grecia, a fost prins în punctul de trecere a frontierei Galaţi- Rutier. Omul avea în maşină peste 800 de sticle de vodcă pe care vroia să le ducă în ţara sa natală.
Savvas S., de 35 de ani, s-a prezentat zilele trecute în punctul de trecere a frontierei de la Galaţi-Rutier la volanului unui autocar înmatriculat în Grecia, cu care făcea o cursă Kiev-Galaţi-Salonic.
În urma verificării interiorului autocarului şi a bagajelor, vameşii au descoperit nu mai puţin de 874 de sticle de vodcă ucreaineană, marca Hlibni Dar, a câte 0,7 litri, despre care şoferul a declarat că îi aparţin şi că intenţiona să le ducă la el acasă.
Întreaga cantitate de alcool, în valoare de 8.795 lei a fost reţinută în vederea confiscării de către inspectorii vamali.
Şoferul autocarului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, potrivit Luminiţei Bujoreanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Vamale Galaţi.