Când spunem că politica e curvă, jignim curvele. Cum le zic golanii, trompetele.
Ne încăpăţânăm să credem că între ideea morală şi cea politică se poate stabili o cât de mică legătură. Ceva acolo, o iţă, o curea de transmisie, o roată dinţată parcă ar trebui să fie.
Mai exact, credem că între cei şapte ani de acasă, anii de şcoală, între moralitate, pe de-o parte, şi frumoasa meserie de polician, pe de alta, o exista vreo determinare.
Faptul că în 2011 România a ajuns cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană trebuie să-şi găsească o explicaţie în calitatea conduitei, priceperii, şcolarizării clasei politice, a guvernului, a unui ministru. Personal, mi-e imposibil să cred că Boc, Igaş, Ialomiţianu, Anastase, Udrea & comp sunt mari valori în sine, iar România nu le „datorează” chiar nimic din starea în care e.
Mi-e imposibil să cred că un ministru dovedit o catastrofă în mai toate împrejurările guvernării poate realiza un lucru eficient pentru ţară. Imposibil de conceput să fie prost şcolit, incompetent, trombonist, şmecher, sforar, dar, lăbărţat în limuzina executivului, să ni se dezvăluie ca un eminent politician.
Ministrul de Finanţe Ialomiţianu zice că e o plăcere să mai treacă pe la Banca Naţională, mai învaţă câte ceva de la guvernator. Ceea ce nu e rău, dar dacă o făcea la vreme, la cursuri intensive organizate de Banca Naţională, nu era mai profitabil pentru ţară? Sau cum se poate aventura un ministru în observaţii privind limba română sau în dezvoltarea de proiecte europene, când exprimarea sa trădează lipsuri ce ţin de gimnaziu?
Recent, înaintea alegerilor în PDL Constanţa, s-au făcut afirmaţii bubuitoare. Fostul lider trăgea în colegi de parcă erau din opoziţie. „O perioadă îndelungată pe plan local, spunea el, ne-am confruntat cu... scenarii de trădare, conflicte, reproşuri. Cuvântul luptă murdară în inter
