Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iced Earth, despre primul concert din România: cele mai bune amintiri sunt acele lucruri pe care le experimentezi pentru prima data in viata

Publicat in Romania Libera, marți 8 noiembrie 2011 ·

Jon Schaffer, liderul formaţiei Iced Earth, singurul membru al trupei care a rămas constant în istoria deloc scurtă a grupului muzical, a acordat un interviu înainte de concertul pe care îl pregătesc la finele acestei luni, în Bucureşti.

"Faptul ca avem ocazia sa cantam intr-un loc atat de special ca Romania este o experienta unica. Iti spun ca cele mai bune amintiri sunt si vor ramane primele, acele lucruri pe care le experimentezi pentru prima data in viata. Sunt convins ca si in cazul concertului din Romania va fi la fel. E minunat sa putem ajunge in locuri unde n-am fost niciodata si speram sa cladim o baza de fani puternica pentru a reveni in viitor," spune John Schaffer.

Ultimul concert pe care l-au susţinut a avut loc în Uden, Olanda, eveniment cuprins în turneul european care promovează noul album "Dystopia". La douăzeci de ani de la lansarea primului album Iced Earth, Schaffer povesteşte despre componenţa actuală a trupei, despre temele care le-au influenţat stilul muzical şi versurile, despre cât de dificil este să te menţii departe de digitalizare şi despre compromisurile pe care sunt nevoiţi să le facă în era tehnologizării.

Urmăriţi un interviu sincer şi optimist despre una dintre cele mai importante trupe ale scenei de heavy metal din întreaga lume aici.

ICED EARTH va ajunge pentru prima oara in Romania intr-un concert prezentat de Medien Holding Events si recomandat de revista Maximum Rock (producator eveniment - Nelu Brindusan) in cadrul turneului european care va avea loc in toamana acestui an. Evenimentul va avea loc la The Silver Church Club din Bucuresti in data de 22 noiembrie 2011.

Jon Schaffer, liderul formaţiei Iced Earth, singurul membru al trupei care a rămas constant în istoria deloc scurtă a grupului muzical, a acordat un interviu înainte de concertul pe care îl pregătesc la finele acestei luni, în Bucur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Dosarul uciderii lui Gheorghe Ursu se rejudecă. Torționarii disidentului au fost inițial achitați

HotNews acum 45 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul General împotriva deciziei de achitare a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 45 minute
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 18 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 28 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 14 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 5 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°