Au trecut 22 de ani de la căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989, zi care a marcat începutul prăbușirii regimurilor comuniste din Europa de Est.

Protestele față de partidul comunist est-german se întinseseră pe mai multe luni. Mii de est-germani fugiseră în Germania de Vest prin Cehoslovacia, Ungaria și Austria. Și totuși nimeni nu a anticipat nebunia care s-a declanșat la 9 noiembrie când restricțiile de călătorie către BRD au fost ridicate "cu efect imediat". "Nebunie" este cuvântul care poate descrie cât de cât ceea ce s-a întâmplat după ce autoritățile comuniste au anunțat ridicarea restricțiilor. Peste noapte, Zidul care a împărțit Europa în două a încetat să mai existe.

Rotița istoriei

Locotenent-colonelul Harald Jäger, un ofițer dedicat, care servea cu convingere o dictatură - după cum el însuși recunoaște - era de serviciu în noaptea care a intrat în istorie. Imediat după anunț, Jäger s-a temut că oamenii vor lua cu asalt granița, se va crea panică și îmbulzeală și totul se va sfârși prost, cu mulți răniți și morți. Superiorii lui, surprinși și ei de anunțul lui Günter Schabowski, purtătorul de cuvânt al guvernului est-german, nu i-au dat indicații clare privind atitudinea față de oamenii care se pregăteau să treacă în Vest. I s-a cerut să nu-i lase pe oameni să treacă, dar aceștia se revărsau pur și simplu. A insistat cerând un răspuns. I s-a spus că trebuie să hotărască singur.

Lăsat de capul lui, Jäger a decis ridicarea barierelor. Oameni în culmea bucuriei au luat cu asalt punctul de trecere. În acel moment, în timp ce privea ușurat cum necunoscuți din Est și din Vest se îmbrățișau, ofițerul și-a dat seama că asista la sfârșitul RDG-ului. Și fără să vrea, după ce fusese o rotiță a sistemului comunist, devenise o rotiță a istoriei care se scria în zilele acelea. Ar fi putut să decidă altfel, dar a ales varianta deschid