Carmen Tocală, preşedintele Federaţiei Române de Baschet, a declarat pentru Jurnalul Naţional că echipele din campionatul României vor ajuta familia baschetbalistului american.
Olamae Hardy, mama sportivului american mort la 9 octombrie în urma unei altercaţii ce a avut loc într-un club din Giurgiu, ne-a mărturisit într-un e-mail trimis pe adresa redacţiei că se simte uşor frustrată din cauză că nu a primit încă nici un ban din ajutorul promis de FRB. Cu toate acestea, femeia a declarat pentru Jurnalul Naţional că nu ştie nimic de vreun proces în România şi că nu a făcut vreun demers în acest sens, dar că va merge până la capăt pentru a-şi face dreptate. Reamintim că, potrivit unor informaţii apărute în presă, Olamae Hardy ar fi avut intenţia de a da statul român în judecată.
Drepturile băneşti care i se cuveneau lui Chauncey au fost deja trimise familiei acestuia, potrivit preşedintelui FRB, Carmen Tocală. După moartea sportivului, Federaţia a deschis două conturi, unul în lei, celălalt în dolari. Pentru că până la acest moment nici o donaţie nu a fost depusă în aceste conturi, FRB va contribui cu 5000 de dolari, restul sumei urmând să fie strânsă de la toate echipele din competiţia internă. Banii urmează să fie trimişi în SUA până la începutul lunii decembrie. La începutul săptămânii viitoare, în şedinţa FRB se vor stabili şi datele pentru organizarea unor gale de caritate pentru întrajutorarea familiei sportivului, dar şi pentru organizarea unei comemorări în memoria lui Chauncey Hardy.
După scandalul din noaptea de 8 spre 9 octombrie, Hardy a fost dus iniţial la Spitalul Judeţean din Giurgiu, de unde a fost transferat, patru ore mai târziu, la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Capitală, cu diagnosticul "traumatism cranio-cerebral mediu cu hematom periorbital drept". În urma controlului făcut de Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu