Pentru că subiectul care ţine prima pagină a ziarelor vizează blocarea bugetelor mai multor localităţi teleormănene, dar şi a Consiliului Judeţean, prefectul de Teleorman, Teodor Niţulescu a ţinut să facă câteva precizări.
Astfel, s-a tot scris că investiţii precum reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria nu mai poate fi realizată din cauza faptului că prefectura a atacat bugetul judeţului, prefectul dezminte această acuzaţie. „Am primit două decizii ale Consiliului Naţional de Soluţionare a Cotestaţiilor, dintre care una este foarte importantă. Este un răspuns dat unei firme care a făcut contestaţie la licitaţia de atribuire a contractului. Înainte ca cei de la Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor să dea o decizie, însuşi Consiliul Judeţean Teleorman a anulat procedura de licitaţie, care a avut loc în luna septembrie. Astfel, ceea ce a declarat preşdintele Consiliului Judeţean Teleorman, că prefectura e de vină că nu se mai reabilitează spitalul sunt numai minciuni. Asta denotă neputinţa lor”, a declarat Teodor Niţulescu, prefectul de Teleorman.
S-a anulat şi licitaţia de la Groapa Ecologică de la Mavrodin
În ceea ce priveşte Groapa Ecologică de la Mavrodin, tot printr-o decizie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor aflăm că s-au găsit nereguli la modul de derulare a licitaţiei. Una dintre firmele care a participat la licitaţie a contestat condiţiile din caietul de sarcini, astfel că licitaţia a fost anulată. „Încă odată vă demonstrez că nu din cauza prefecturii, groapa de la Mavrodin nu este funcţională”, a spus Niţulescu.