Inspecţia Muncii şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) au semnat, în luna octombrie, un protocol de colaborare care are ca scop identificarea şi analizarea problemelor din domeniul muncii, relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi stabilirea măsurilor ce trebuie luate pentru rezolvarea acestora.
"Colaborarea dintre noi este de lungă durată, dar acum ea a devenit oficială. În 2006 începea derularea unuia dintre proiectele europene ale Inspecţiei Muncii "Securitate şi Sănătate în Muncă în Întreprinderile Mici şi Mijlocii", proiect dedicat în exclusivitate firmelor. În cadrul proiectului au fost realizate o serie de materiale informative şi a fost creat un website. Pentru a da un exemplu al activităţii Inspecţiei Muncii în sprijinul IMM-urilor din România, am luat ca punct de referinţă anul 2010 când au fost organizate cinci sesiuni de informare şi conştientizare cu tema "Securitate şi Sănătate în Muncă în IMM", în colaborare cu Inspectoratele Teritoriale de Muncă Alba, Bistriţa, Maramureş, Sibiu şi Tulcea. Scopul lor a fost informarea şi conştientizarea angajaţilor şi a lucrătorilor din IMM asupra importanţei implementării legislaţiei româneşti de securitate şi sănătate în muncă ce a transpus directivele Uniunii Europene", a declarat, pentru Curierul Naţional, Inspectorul General de Stat, Dantes Nicolae Bratu.
Acesta a spus că o altă dovadă a colaborării de până la încheierea acestui protocol este şi înscrierea în Programul Cadru de Acţiune al Inspecţiei Muncii, inclusiv pentru 2012, a realizării efective a evaluării în întreprinderile mici şi mijlocii. "Dacă în anii trecuţi am evaluat împreună riscurile din perspectiva sănătăţii şi securităţii în muncă, anul acesta, relaţiile de muncă au devenit o prioritate în colaborarea dintre Inspecţia Muncii şi CNIPMMR. Totodată, prin aport