Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cortină de fier“ pe Prut. Află ce impact va avea aderarea României la Schengen asupra Moldovei

Publicat in Adevarul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Odată cu aderarea României la zona Schengen, la frontieră vor fi impuse măsuri severe, iar moldovenii ar putea plăti pentru vize. Autoritățile de la Chișinău speră însă că până atunci vom obține liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.

Odată cu extinderea zonei Schengen până la granița de vest a Republicii Moldova, România va trebui să se conformeze condițiilor riguroase impuse de Bruxelles. Introducerea unei taxe de 35 de euro pentru moldoveni și creșterea numărului de refuzuri pentru obținerea cetățeniei sunt printre principalele efecte ale aderării României și Bulgariei la Schengen, susțin autorii unui studiu realizat de centrul analitic Expert Grup. „Dacă cetățenii moldoveni vor avea mai puține posibilități să ajungă în România din cauza acestor taxe, vor spori atitudinile negative față de vecinii de peste Prut, iar aceasta va afecta relațiile dintre țările noastre", explică Denis Cenușă, unul dintre autorii lucrării. Apropierea Moldovei de spațiul Schengen va avea și efecte pozitive asupra țării noastre. „Moldovenii vor putea contesta refuzul autorităților române, care vor fi obligate să explice cetățenilor motivul respingerii vizei solicitate. De asemenea, Consulatele României vor emite vize Schengen", mai spune Cenușă.

TREBUIE SĂ SCĂPĂM DE VIZE

Autorul studiului a fost însă contestat de alți specialiști, dar și de politicieni. „Extinderea zonei Schengen poate genera anumite riscuri suplimentare și este un lucru firesc, aici este vizată și Ucraina. Argumentul că vizele vor costa 35 de euro mi se pare ușor exagerat. Un număr mare de moldoveni beneficiază de regim facilitar, avem și studenți care învață peste Prut. Statul român va decide dacă aceste persoane vor plăti sau nu taxe", îl contrazice Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă (APE).

Citește și:

Undă verde pentru liberalizarea regim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 18 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 47 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 41 minute
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°