Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demisia lui Berlusconi nu a impresionat investitorii

Publicat in Ziare.com, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a anuntat marti ca isi va da demisia din aceasta functie dupa ce legea privind bugetul va fi aprobata. Decizia ar fi trebuit sa aiba un efect pozitiv asupra burselor, insa s-a produs exact inversul.

Dobanzile la obligatiunile italienesti la 10 ani au ajuns marti la 7,38%, iar cele la 5 ani au crescut la 7,6%, un avans de peste 10% intr-o singura zi.

Acelasi lucru s-a intamplat si in Grecia, Irlanda si Portugalia, dupa ce investitorii si-au exprimat temerea ca aceste tari vor intra in incapacitate de plata, perspectivele de a-si recupera investitiile pe termen scurt fiind mai pesimiste decat cele pe termen lung.

Conform The Guardian, exista trei motive pentru care anuntul lui Berlusconi ca vrea sa demisioneze nu a calmat bursele, ci, dimpotriva, a tensionat pietele.

1. Incertitudinea politica

Berlusconi a promis ca va pleca, insa nu a demisionat in mod oficial. Investitorii au nevoie de o unitate guvernamentala care sa implementeze reformele in economie. Executivul nu trebuie doar sa aprobe un buget, ci chiar sa-l puna in practica.

2. Confuzia din Europa

Acordul stabilit de Uniunea Europeana in cadrul summit-ului organizat in urma cu doua saptamani pare din ce in ce mai putin important. Planul de a mari capacitatea Fondului European pentru Stabilitate Financiara la un trilon de euro nu poate fi realizat din cauza ca tarile din afara zonei euro nu vor sa contribuie.

3. Situatia financiara a Italiei

Datoria externa a Italiei se apropie de valoarea de 2 trilioane de euro, insemnand 120% din Produsul Intern Brut al acestei tari.

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a anuntat marti ca isi va da demisia din aceasta functie dupa ce legea privind bugetul va fi aprobata. Decizia ar fi trebuit sa aiba un efect pozit

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Maramureş: Şase persoane, intoxicate cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor / Două femei însărcinate sunt inconştiente şi intubate / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 16 minute
Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, în judeţul Maramureş, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două femei însărcinate sunt inconştiente şi intubate. UPDATE: ”În această seară, la ora 19.52, o persoană a sesizat 112, cu privire la

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 2 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Ministrul Economiei: Valoarea schimburilor comerciale între România şi Bavaria a ajuns la 8,37 miliarde euro, cu un plus de 1,2 miliarde euro în favoarea României

News.ro acum o ora
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, după şedinţa comună a guvernelor României şi Bavariei, că peste o mie de companii cu capital bavarez sunt înregistrate în România. Conform ministrului, valoarea schimburilor comerciale între România şi

Armata israeliană anunţă că a aprobat ”planuri operaţionale” în vederea unei ofensive în Liban

News.ro acum o ora
Armata israeliană anunţă marţi seara că a aprobat planurile unei ofensive în Liban, în contextul unei intensificări a confruntărilor armate transfrontaliere cu miliţia mişcării islamiste libaneze Hezbollah, relatează AFP. În cadrul unei ”reevaluări

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 4 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 5 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°