In lumea indignata a devenit foarte la moda blamarea marii conspiratii a finantelor mondiale contra cetateanului de rand, pe care vrea sa-l spolieze de micul sau avut agonisit cu truda prin credite cu buletinul. Noroc ca se gasesc politicieni in tarile astea bine guvernate si indatorate peste cap sa se gandeasca la cum sa se intoarca la popor in grele clipe de restriste (chiar, n-am inteles ce urma sa-i intrebe pe greci la referendum, daca s-ar fi tinut – “mai doriti sa ne platim datoriile, sau le dam cu tifla prostilor care ne-au sters deja jumate?” Ca in esenta alta intrebare nu se mai putea pune acum cand au ajuns unde au ajuns, indiferent cum ar fi fost ea formulata.)

Revenind pe plaiuri mioritice, indignarea contra finantelor mondiale imbraca de regula forma dezacordului public cu imprumuturile de la FMI, pornind de la ideea ca imprumutul de la FMI inseamna banii de imprumut si-atat, in cel mai bun caz; sau in plus si agatati de niste conditii impovaratoare, care ne limiteaza suveranitatea ca popor si pune talpi fragilei noastre democratii. Primul argument seamana cu cel privind privatizarile – am risipit banii din privatizari, deci privatizarile nu sunt bune. Am mai spus in alte ocazii ca in Romania conteaza mai putin cati bani iei din privatizare si ca privatizarile bune au fost alea in care statul n-a mai ramas in “relatii speciale” cu compania in pricina ca sa sifoneze bani publici in continuare, in diferite forme (vezi scandalurile de presa din ultimii ani cu UCM Resita, RAFO, Rompetrol si altii). Beneficiul unei privatizari serioase e ca o companie privata si neagatata de stat functioneaza dupa principii de eficienta, nu mai toaca bani publici distribuindu-i catre amici politici si nici nu mai distorsioneaza toata economia din jurul ei – intre cazurile de succes se numara companiile din energie (EON, ENEL…) sau bancile (Erste…).

Cel de-al do