O romanca a castigat concursul de eseistica ce avea ca tema istoria Italiei, impresionand membrii juriului, care i-au declarat lucrarea "remarcabila".
In urma acestei competitii a fost editata o carte, unde au fost incluse textele a 77 de autori, atat proza, cat si poezie, informeaza Libero News.
Prin intermediul textelor, participantii au celebrat eroii Italiei, martirii libertatii, pe cei care au murit in razboaie.
Printre lucrarile publicate in volum a fost premiata in mod special cea a Irinei Serban, o romanca de 28 de ani, care sta in Italia din 2002.
"Am participat pentru ca am simtit nevoia sa povestesc in scris despre aceasta tara. Am scris despre Italia ca si cum ar fi o persoana. Intre atatia italieni nu m-am asteptat sa castige o straina. Sunt recunoscatoare ca pot sa muncesc ca scriitoare si jurnalista aici in Italia", a declarat Irina.