Este foarte bine că Alice Georgescu a optat pentru prezenţa în Festivalul Naţional de Teatru a unor spectacole precum „TV for dummies", şi încă pe una dintre scenele Teatrului Naţional. Fiindcă, dincolo de tonul grav al clasicilor (dramaturgi) şi de viziunea simfonică a aceloraşi (regizori), forţând dinspre undergound către instituţia publică (şi încununarea ei oficială şi oficioasă care este „teatrul naţional" - brrr!, vorba unui puşti simpatic din nişte uitate cărţi pentru copii), plecând, pesemne, de pe la Victor Ion Popa şi mai de mult, cam de când lumea (ca toate invenţiile noastre ultra-hiper-nou-nouţe), există şi enervarea cu scântei a tinerei generaţii faţă de realitatea unei lumi care nu e deloc ca-n basmele cu îngeraşi şi cu cocoşul roşu (lasă că ultimul sună teribil de psihanalizabil...).
În consecinţă, Teatrul Naţional din Iaşi (fără „brrr!", ca să zic aşa) a agreat ideea unui spectacol multimedia propus de un cuplu dramaturg (Mihaela Michailov) - regizor (Ioana Păun) care mai oferise o construcţie excelentă, despre drama de a fi adolescent, „Interzis sub 18 ani", montat acum doi ani la Teatrul Foarte Mic. Fireşte, nu spectatorilor sub 18 ani le era interzis respectivul mesaj scenic, ci realul cu pricina ar fi de interzis. Dacă nu cumva însăşi noţiunea de interdicţie ar mina substanţa revoltei. Pentru spectacolul de la Iaşi, Michaela Mihailov a lucrat dramaturgic în tandem cu Mona Bozdog, echipei adăugându-i-se un scenograf talentat, Maria Pitea, şi doi VJ-i ingenioşi, Andrei Cozlac (video design) şi Iustin Şurpănelu (graphic design). Rezultanta se cheamă „TV for dummies - un spectacol pentru 100 de telecomenzi". Pentru non-anglofoni, „dummies" vrea să zică „manechine", iar cele 100 de telecomenzi chiar se împart spectatorilor, care le folosesc în suficiente momente încât atenţia să le fie ţinută în priză. Deşi nu acesta este obiectivul.
Aş
