Polonia a primit, de curând, prima femeie transsexuală în Parlamentul său, decizie care reflectă "o schimbare profundă în această ţară romano-catolică tradiţionalistă", scrie Daily Mail.
Anna Grodzka s-a născut bărbat, dar a făcut o operaţie de schimbare de sex, iar acum a devenit parlamentară, alături de Robert Biedron, primul homosexual care ocupă această funcţie.
Grodzka a fost primită cu entuziasm în Parlament, unde deopotrivă bărbaţi şi femei i-au strâns mâna, iar un parlamentar sărutat-o pe obraz. Ulterior, femeia a fost prezentată personal premierului polonez Donald Tusk.
Grodzka (dreapta )intră în Parlament
Locul în care s-a aşezat femeia nu a fost întâmplător: ea a stat lângă colegul său de partid, Robert Biedron, ales şi el în legislativ în urma scrutinului din 9 octombrie.
Grodzka s-a declarat copleşită de emoţie, mai ales în momentul intonării imnului şi al depunerii jurământului. "Este un moment simbolic care nu îmi este datorat mie, ci poporului polonez. Oamenii vor ca Polonia să fie modernă, deschisă la diversitate, unde toată lumea să se simtă bine, în ciuda diferenţelor", a spus Grodzka.
De altfel, partidul din care fac partea ea şi parlamentarul homosexual, a treia cea mai mare organizaţie politică din Polonia, luptă pentru cauzele liberale, se opune influenţei bisericii în viaţa politică, sprijină drepturile minorităţilor sexuale şi vrea să combată interzicerea avorturilor.
Grodzka şi Biedron (stânga)
Parlamentul din care fac parte Grodzka şi Biedron este cel de-al şaptelea învestit după căderea comunismului în Polonia şi mai prezintă o premieră: o femeie a fost numită preşedintele parlamentului, a doua cea mai importantă funcţie în stat, după premier.
La ceremonia de învestire a noului Parlament au luat parte preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, premierul Donald Tusk, dar şi fostu