Foto: Dragos Stoica / Intact Images Planurile PSD de a-l schimba pe Mircea Geoană de la şefia Senatului au fost date peste cap. După agitaţia de luni seara din plen de a-l debarca pe Geoană din funcţie, ieri lucrurile s-au schimbat radical în partid. Greii PSD Ion Iliescu şi Adrian Năstase au anunţat că nu se mai pune problema schimbării social-democratului pentru că un vot în Senat pentru alegerea unui nou preşedinte ar însemna ca PSD să piardă poziţia numărul doi în stat. Victor Ponta vrea însă cu orice chip să scape de Geoană şi i-a contrazis pe cei doi spunând că decizia BPN privind rocada Geoană-Titus Corlăţean trebuie pusă în aplicare. Înghesuit de declaraţiile greilor, în timp ce el pleda în direct la televizor pentru îndepărtarea lui Geoană, Ponta a trecut la ameninţări, spunând că dacă este nevoie el va convoca chiar şi Congresul.
În paralel, liderul PSD a sesizat Comisia de Integritate a partidului, propunând excluderea lui Geoană din partid. „Nu mai are loc în partid”, a avertizat Ponta. Cu o seară înainte, Geoană declarase că, dacă i se garantează că va fi înlocuit de un membru PSD, atunci el pleacă de la şefia Senatului, dar a precizat că nimeni nu îi poate garanta acest lucru, iar funcţia va preluată de cei de la putere. În paralel, au apărut informaţii privind plecarea acestuia la UNPR, dar şi varianta înfiinţării unui nou partid de stânga, în care să fie urmat de Marian Vanghelie şi de alţi 10-15 parlamentari ai PSD. Oficial, şeful Senatului a exclus că pleacă din partid, dar a pariat şi pe faptul că nu va fi exclus din PSD.
De altfel, încă de luni seara, lideri ai PSD au pus la îndoială faptul că Geoană va fi dat afară. „Ar fi probabil nevoie de convocarea Comitetului Executiv sau a Consiliului Naţional pentru a da undă verde unei astfel de decizii. Nu cred că se va ajunge până acolo”, a declarat pentru Jurnalul Naţional unul dintr