Italia şi Grecia nu sunt Germania. Şi până de curând, Germania nici nu vroia asta. Sudul mirosea pentru Nord a sex şi mâncare bună (Thomas Mann), astăzi însă mirosul e predominant de criză.

Un exemplu, care poate va rămâne în istorie, al diferenţelor de mentalitate dintre nordul şi sudul Europei poate fi găsit în recenta declaraţie a lui Silvio Berlusconi care argumenta că economia Italiei e foarte solidă, doar "restaurantele italiene sunt pline de oameni". Greu să ne-o imaginăm pe Angela Merkel oferind un asemenea argument pentru soliditatea economiei germane, nu-i aşa? Dar diferenţele erau bune, ba chiar dorite. În economia centrată pe restaurante, clienţii majoritari erau în fond turiştii germani.

Din 2008 încoace însă, lucrurile s-au schimbat. Dus a fost dictonul "Vive la difference" şi Europa celor două viteze, până atunci foarte profitabilă pentru nord a devenit o ameninţare.

Greu de spus cum de creatorii Uniunii Europene şi ai celei monetare nu s-au gândit că standarde convergente în economie şi fiscalitate sunt condiţii sine qua non a existenţei unei asemenea construcţii. Efectele se văd astăzi şi se simt extrem de tare. Ceea ce vedem în Grecia şi Italia este victoria pieţelor asupra politicului, care a deturnat însuşi scopul pentru care a fost înfiinţată Uniunea Europeană.

Acum, pieţele cer o reorganizare a economiilor italiană şi elenă. Mecanismele sunt de aşa natură că presiunea trece mult dincolo de spectrul unui singur om sau premier. Schimbările sunt cerute de pieţe indiferent dacă grecii sau italienii le vor. Să admitem că modelul nordic s-a dovedit mai eficient şi pieţele confirmă ipoteza. Ce facem însă cu dreptul democratic al unui popor de a decide să rămână o economie cu restaurante în prim plan, indiferent cât de iresponsabil li s-ar părea asta vecinilor din nord!?

The Guardian: Silvio Berlusconi, pe picior de