Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după întâlnirea pe care a avut-o cu judecătorii Curţii Constituţionale că a discutat cu aceştia despre necesitatea îmbunătăţirii calităţii actelor normative, astfel încât să nu se mai creeze confuzie în instanţe sau contradicţii cu legi existente.
Şeful statului a vorbit despre neclarităţile din acte normative, fie că sunt ordonanţe de urgenţă sau legi, care prin amendarea din Parlament creează confuzie sau contradicţii cu legile existente.
Băsescu a precizat că nu s-a discutat pe o lege anume, întâlnirea abordând controlul constituţional general.
El a afirmat că judecătorii Curţii au insistat asupra neclarităţilor din actele normative în general, atât Ordonanţe sau Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului, cât şi legi care, amendate în Parlament, "creează confuzie sau contradicţie cu legile existente".
Băsescu a dat exemplul legilor trimise de Parlament Curţii pentru controlul de constituţionalitate.
"Parlamentul trimite pentru controlul de constituţionalitate orice tip de hotărâre, dar doar actele normative sunt de competenţa Curţii, nu şi cele prin care îşi administrează ei puterea în interior", a spus el.
Preşedintele a precizat că a fost invitat de către preşedintele Curţii Constituţionale şi a dat curs cu plăcere invitaţiei, discuţia având caracterul unei întâlniri între instituţii.
Discuţia preşedintelui Băsescu cu judecătorii Curţii Constituţionale a durat peste două ore.
Preşedintele Traian Băsescu a sosit, miercuri, în jurul orei 11.00, la Curtea Constituţională, pentru o întâlnire cu judecătorii CC.
Întâlnirea a avut loc cu uşile închise şi nu a fost anunţată public nici de către Administraţia Prezidenţială, nici de către Curtea Constituţională.
Este pentru a treia oară, după ceremonia validării în funcţia de şef al statului în actualul mandat, c