Familia lui Constantin Purice, tânărul de 28 de ani care a decedat în accidentul din noaptea de 30 spre 31 octombrie, îl va conduce pe ultimul drum joi, 10 noiembrie.
Îndoliate şi cu inima împietrită de durere, rudele lui Constantin Purice au aşteptat înfriguraţi, miercuri dimineaţa, maşina care le-a adus sicriul cu trupul neînsufleţit al tânărului decedat în accidentul cu 14 morţi din Ungaria, din noaptea de 30 spre 31 octombrie.
A fost o zi de coşmar pentru toţi. Mama lui Constantin Purice a leşinat când maşina mortuară a intrat pe uliţă, iar restul rudelor s-au speriat că vor avea de condus pe ultimul drum doi membri ai familie în loc de unul singur.
Sicriul sigilat a fost depus într-o anexă a casei, astfel încât toţi vecinii din satul Puriceni, comuna Borleşti, să-şi poată lua adio de la bărbatul de 28 de ani. „Toţi băieţii ei sunt buni, muncesc şi se străduiesc să-şi facă un rost, dar nu au noroc. Parcă sunt ape ce se bat de mal. E păcat, mare păcat, şi durerea atunci când îţi pierzi copilul nu poate fi explicată în cuvinte", a spus una dintre vecinele familiei Purice.
Drama familiei Purice în imagini
Plecat în Spania să muncească, Constantin Purice şi-a petrecut ultimii şase ani din viaţă lucrând în construcţii şi încercând să-şi ajute familia. S-a căsătorit şi are un fiu de patru ani. Soţia sa, originară din Spania, urmează să dea naştere celui de-al doilea copil în preajma sărbătorilor. Din păcate, fetiţa nu-şi va cunoaşte tatăl niciodată. „De şase ani nu l-am mai văzut şi acum a venit acasă într-un sicriu închis. Asta-i viaţa, nu avem încotro", a izbucnit în lacrimi bunica lui Constantin Purice.
Rudele şi prietenii îşi vor lua adio de la tânărul ce nu a apucat să împlinească 30 de ani joi, 10 noiembrie, când va avea loc înmormântarea creştinească la cimitirul din satul natal Puriceni.