Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Socrul lui Ponta: Scoaterea UDMR din Guvern, una dintre mizele pactului Geoană - UNPR

Publicat in Adevarul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, luni, la Antena 3, că Mircea Geoană le-ar fi promis ieri celor de la UNPR că va aduce "un număr mare de parlamentari" din opoziţie în barca puterii.

Mircea Geoană i-a invitat pe unii parlamentari PSD să discute cu el despre plecarea din partid sau crearea unei alte formaţiuni, a spsu Sârbu, care este socrul lui Victor Ponta, invocând relatările unor colegi de partid în acest sens.

"Unii dintre colegi au spus că au fost invitaţi de domnul Mircea Geoană să discute despre plecarea din partid sau să înfiinţeze o altă formaţiune politică (...)", a spus Sârbu.

Senatorul PSD a zis că după ştiinţa sa, "promisiunea preşedintelui Senatului faţă de UNPR şi de alţii care l-au ascultat ar fi fost că pleacă un număr mare de parlamentari, ocazie cu care putea să fie scos de la guvernare UDMR-ul".

UDMR are 29 de parlamentari (20 de deputaţi, 9 senatori), UNPR are 31 de parlamentari (17 deputaţi, 14 senatori).

"N-a putut să facă lucrul ăsta, fiindcă parlamentarii nu l-au urmat, nu era dânsul personalitatea care să poată să facă o ruptură de genul ăsta. Sunt câţiva, pe care îi ştim, care au plecat cu acordul domnului Geoană, sunt prietenii dânsului, am înţeles că aseară, la hotelul Haiduc s-au văzut din nou", a spus senatorul PSD.

Liderul senatorilor PSD a mai povestit că, la şedinţa de luni a grupului PSD din Senat, Geoană şi-a reafirmat intenţia de a candida la prezidenţiale în 2014. "Pe ce funcţia candidează, în ce calitate vine el să spună că candidează? Aaaa, vrea să candideze din afara partidului, de la UNPR, de la Uniunea Social-nu-ştiu-care...", a mai spus Sârbu.

EXCLUSIV: Geoană trece la UNPR şi aduce 7 senatori şi 14 deputaţi

Scandalul Geoană:

Scenariu: Geoană îşi face partid, PSD se rupe pe modelul UNPR

Geoană bagă zâzanie între greii PSD: Ponta se ia de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 28 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 35 minute
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 47 minute
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Actriţa fraceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 23 minute
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte miercuri la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român. În 2024, Români

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, din nou membră în Consiliul de Administraţie TAROM, cu un mandat de 4 ani

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu este din nou membru în Consiliul de Administraţie TAROM începând din data de 15 iunie. Mandatul noilor membri este de 4 ani. ”În urma finalizării procedurii de selecţie, Adunarea Generală a Acţionarilor

Undă verde pentru Mark Rutte în cursa pentru şefia NATO. Ungaria şi Slovacia nu se mai opun / Olandezul mai are nevoie de sprijinul României

Mediafax acum o ora
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați

Ziua Constanta acum 20 minute
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/26°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°