Iancu Muhu este cel care în acel an a reușit să scoată în stradă, într-o singură zi, un sfert din populația Reșiței și a stat în greva foamei peste două săptămâni. Liderul sindical crede că perioada de la inceputul anilor ’90 a fost ca un test pentru muncitorii din fostul UDR, pentru că oamenii au fost la un pas să își piardă joburile, iar orașul să intre în faliment.

Simpatizat de mulţi dar urât poate, în aceeaşi măsură, Iancu Muhu a rescris istoria sindicală în oraşul de pe Bârzava. Dintr-un simplu strungar a ajuns lider de sindicat la Combinatul Siderugic, o uzină emblemă pentru Reşiţa. La peste două decenii de la evenimentele ce au pus ,,Cetatea de Foc,, pe prima pagină a tuturor ziarelor şi în programele de ştiri ale televiziunilor, Muhu îşi reaminteşte cum a reuşit să schimbe soarta unei uzine.

Germenii revoltei

”Era o perioadă extrem de proastă pentru CSR. Pe vremea aceea la oţelărie funcţionau cinci cuptoare Siemens Martin învechite tehnologic. Se ceruse credit guvernamental, 45 de milioane de dolari, pentru modernizarea combinatului. Motiv suficient pentru cei de la Bucureşti de a pune pe tapet dacă mai e necesară existenţa uzinei. Petre Ianc, ministrul metalurgiei la aceea vreme, nici nu a cuprins combinatul în programul de dezvoltare al siderugiei româneşti. Mai mult, spunea ca în locul CSR-ului să se construiască o fabrică de ciocolată’’ îşi aminteşte Muhu.

Văcăroiu cedează

Pe fondul incertitudinilor s-a ajuns ca în decembrie 1994, oraşul să fie, practic, paralizat de mişcările de protest sindicale. Timp de o lună, într-un decembrie extreme de rece, peste 30 de mii de angajaţi ai întreprinderilor reşiţene au umplut piaţa din Centrul Civic. Obligat, primul ministru, Nicolae Văcăroiu a venit la Reşiţa pentru negocieri. ,,Credea că vine să negocieze cu nişte fraieri. A venit însoţit de Viorel Hrebenciuc care era Secretar