Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIURILE GÂNDUL. Iliescu îi dă pe Ponta şi pe Geoană cap în cap: "Tinerii ăştia sunt mai pripiţi, cum ajunge unul şef vrea să-i dea afară pe ceilalţi"

Publicat in Gandul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Opiniile, la vârful PSD, în cazul Geoană, rămân divergente. Cei trei lideri importanţi ai partidului, Victor Ponta, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, aşteaptă şedinţa Biroului Permanent de luni pentru a lua o decizie unanimă.

"Ori ne asumăm riscul pierderii şefiei Senatului, mergând în plen - ceea ce arată ca o sinucidere colectivă -, ori ne liniştim, lăsăm lucrurile cum sunt şi analizăm, la sânge, comportamentul lui Mircea Geoană" a declarat, într-un interviu telefonic pentru gândul, Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare a explicat decizia BPN. "S-a propus şi am votat ceea ce s-a numit o rocadă între Geoană şi Corlăţean. Asta a fost discuţia, asta am votat. În plen s-a văzut că înlocuirea nu se poate face decât supusă aprobării plenului, ceea ce e foarte riscant. În consecinţă, luni, în Birou, avem, de ales - ori mergem în plen şi ne asumăm riscul pierderii conducerii Senatului, ori găsim o altă formulă", a declarat Iliescu, precizând că, personal, rămâne la părerea deja exprimată, anume că demersul înlocuirii lui Geoană, în atari condiţii, neluate în calcul iniţial, ar trebui stopat. "Eu nu cred că e cazul să pierdem locul în Senat " a mai spus Ion Iliescu.

"Nu sunt pentru excluderi din partid"

Preşedintele de onoare al PSD mai precizează că, "deşi Geoană are un comportament iresponsabil" şi că prin scrisoarea deschisă "nu a făcut decât să pună caz pe foc" nu se declară de acord cu excluderea sa din partid. "Trebuie analizat şi sancţionat, dar eu nu sunt pentru excluderi din partid. Tinerii ăştia sunt mai pripiţi, cum ajunge unul şef vrea să-i dea afară pe ceilalţi. Nu cred că e o soluţie". Altminteri, mai spune Iliescu, "Geoană, care face pe salvatorul partidului şi al naţiei - şi care, fie vorba între noi, are stofă de trădător, gândindu-ne cum s-a comportat el şi faţă de partid şi faţă de mine, care l-am susţinut şi în diplomaţie şi î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 50 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

VIDEO Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta

G4Media acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta, în cadrul vizitei pe care o efectuează cu ocazia întâlnirii miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria pe tema Schengen. Biroul de

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 45 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 20 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 26 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°