Aseară, la Napoli, au fost date sentinţele în cazul Calciopoli, care a zguduit fotbalul italian în 2006 şi a dus la retrogradarea şi retragerea a două titluri de campioană pentru Juventus. Cea mai grea pedeapsă a primit-o chiar preşedintele torinezilor, Luciano Moggi (foto, 74 de ani), cinci ani şi patru luni închisoare.
Magistraţii italieni au decis 16 condamnări şi 8 achitări în procesul care a şocat Italia în 2006, atunci când s-a dovedit nivelul ridicat de corupţie din Il Calcio. Preşedintele lui Juventus, Luciano Moggi, a primit cea mai mare pedeapsă dintre toţi acuzaţii, fiind condamnat la executarea a cinci ani şi patru luni de închisoare, sub acuzaţia de conspiraţie sportivă şi fraudă.
Înainte de luarea unei decizii, avocatul lui Moggi a primit ultimul cuvânt din partea judecătorilor, dar pledoaria sa nu s-a dovedit a fi suficient de convingătoare: "Suspendarea a fost o decizie preistorică. Cine îşi imaginează o lume perfectă se înşală, iar fotbalul nu este perfect". Decizia condamnării a venit ca o lovitură de pumnal pentru Moggi. "Astăzi nu vreau să spun nimic, nu vreau să fac glume", a fost prima sa reacţie.
16 condamnaţi, 8 achitaţi
Printre capetele căzute se numără şi cel al lui Paolo Bergamo, omul responsabil cu delegările de arbitri în perioada respectivă, care a primit o sentinţă de trei ani şi opt luni de închisoare. Mai mult, Claudio Lotito, preşedintele lui Lazio, club la care este legitimat şi internaţionalul român Ştefan Radu, a primit o pedeapsă de un an şi trei luni, la fel ca şi proprietarii Fiorentinei, Andrea şi Diego Della Valle.
Printre numele sonore care vor fi trimise în detenţie se mai numără foştii arbitri Bertini (17 luni), De Santis (23 de luni) şi Racalbuto (20 de luni). În schimb, Rodomonti, Fazzi, Fabiani, Mazzei, Scardina, Ambrosino, Ceniccola şi Gemignani au fost achitaţi.
"Până nu se vor