„În televiziune, cel mai important lucru este să produci...” - iată un motto strâns legat de calitatea conţinutului, valabil deopotrivă pentru posturile comerciale şi pentru postul public. TVR îşi propune să elaboreze un nou set de valori fundamentale în cadrul instituţiei, o Cartă, un document menit să recâştige, în timp şi cu acţiuni asociate, încrederea plătitorilor de taxe tv. Un prim instrument de ajutor este studiul realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS), prezentat marţi de televiziunea publică, potrivit căruia 45% dintre telespectatori cred că, prin programele transmise în ultima perioadă, TVR merge, în general, în direcţia corectă.
Un procent însemnat consideră însă exact contrariul: 24% spun că postul merge într-o direcţie eronată. Sondajele de opinie, coroborate cu grupuri-focus, au fost realizate atât în rândul publicului, cât şi în rândul angajaţilor instituţiei, în scopul de a trasa o direcţie şi o imagine nouă a postului public în faţa tuturor plătitorilor de taxă TV (circa 5,6 milioane de familii).
TVR, în căutarea unei noi identităţi
Alexandru Lăzescu, preşedintele TVR, spune că unul dintre obiectivele actualului management a fost, de la bun început, recâştigarea reputaţiei şi creşterea gradului de încredere din partea publicului. Prin elaborarea valorilor şi a misiunii postului public într-o Cartă, document realizat cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent, românii se vor putea regăsi în ceea ce Televiziunea Română oferă în conţinutul programelor sale, spune preşedintele instituţiei.
„Cred că un element important este acela de a produce cât mai mult [conţinut tv de calitate – n.red.], nu să împachetezi mereu ce iei din altă parte. Putem să facem mai mult”, a declarat Alexandru Lăzescu. „Acum, legat de Carta TVR, sigur, ea este doar o noţiune teoretică acum, dar trebuie definită într-un f