Un fotograf a surprins dovada că actualul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, ştia înainte de începerea votului de aprobare a raportului privind execuţia bugetară pe 2010, că va fi "trădat" de către membrii propriei coaliţii.
În imaginea surprinsă de fotograf în Parlamentul italian se poate observa că pe foaia pe care o avea Berlusconi în faţă, înaintea începerii procedurilor de votare, după cum susţine Financial Times, era scris lângă numărul de voturi pe care se baza iniţial, numărul persoanelor care nu îi vor susţine proiectul, 8, alături de cuvântul "trădători".
CLICK pentru a mări
Deşi a câştigat votul pe raportul privind execuţia bugetară pe anul în curs, premierul Italiei a aflat că nu mai deţine majoritatea în Parlament. După încheierea votului, el a ales să iasă din sală pentru a discuta cu partenerii din cadrul coaliţiei de guvernământ. Printre aceştia s-a aflat şi Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului şi fostul său aliat care i-a asigurat, până în momentul de faţă, supravieţuirea politică în Parlament, dar care i-a cerut, marţi, să demisioneze.
Silvio Berlusconi şi-a anunţat, marţi, demisia, spunând că se va retrage din funcţie imediat după ce măsurile de relansare promise reprezentanţilor UE vor fi aprobate.
Citeşte şi EUROPA ÎN CRIZĂ. Zi decisivă în Italia: Parlamentul a votat în favoarea lui Berlusconi, dar coaliţia de guvernământ nu mai are majoritate parlamentară
Citeşte şi EUROPA ÎN CRIZĂ: Dobânda la care se împrumută Italia a trecut de 7% pe an. Anunţul privind demisia lui Berlusconi nu a calmat investitorii
Un fotograf a surprins dovada că actualul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, ştia înainte de începerea votului de aprobare a raportului privind execuţia bugetară pe 2010, că va fi "trădat" de către membrii propriei coaliţii.
În imaginea surprinsă de fotograf