Deseori, avem nostalgia lucrurilor şi a timpurilor pe care nu le-am cunoscut decît din poveştile bunicilor sau din cărţi. Visăm cu ochii deschişi, asemeni unora dintre personajele din Midnight in Paris – cel mai recent film semnat de Woody Allen –, la epoci apuse, scăldate în lumina blîndă a trecutului îndepărtat. Ne imaginăm cît de minunat ne-am fi simţit dacă am fi trăit într-o epocă de aur, pură, mai bună, mai vibrantă. Pentru unii se cheamă La Belle Époque, pentru alţii – anii ’20 sau perioada interbelică. Oricum l-am numi, avem nostalgia unui trecut care nu ne-a aparţinut niciodată în mod direct, precum şi a unui trecut imediat care (încă) nu ne aparţine în totalitate. Şi atunci încercăm din răsputeri să ne umplem prezentul cu cît mai multe înţelesuri, trăgînd trecutul mai aproape şi împingîndu-l în viitor.

Tînăr absolvent de Sociologie la Universitatea din Maryland, Nathan Jurgenson lucrează la o disertaţie despre documentarea individuală şi social media şi faptul că utilizatorii acestor noi mijloace de comunicare şi socializare îşi trăiesc prezentul fiind mereu conştienţi de potenţialul de document al acestuia. Pe blogul creat împreună cu colegul său PJ Rey – intitulat Cyborgology –, el a publicat acum cîteva luni, ca un preambul al disertaţiei, un text în trei părţi despre „viziunea documentară“ pe care şi-au dezvoltat-o oamenii, despre „nostalgia prezentului“ (noţiune introdusă de filozoful postmodernist Fredric Jameson) şi „realitatea augmentată“ care ne înconjoară (http:// thesocietypages.org/cyborgology/2011/05/10 /the-faux-vintage-photo-part-i-hipstamatic-and-instagram/).

DE ACELASI AUTOR Sebastian LEITNER: "Muzica clasică nu e plictisitoare" - interviu „Lumea în biblioteca mea” Inspiraţia vine de la Brăila Frumos e în octombrie la Sibiu - Astra Film Festival 2012, Ediţia a XII-a„Vrem să ne înzestrăm vieţile noastre prezente cu sentiment