Depresiunea islandeză se menţine extinsă în locul ei de origine, dar coborâtă latitudinal până în sud-vestul continentului.
Totodată, presiunea va continua să crească în nord-vest, în nord și în centru, în timp ce în zona Mării Caspice se va instala un câmp depresionar, care va intensifica circulaţia nordică-polară, ce va aduce aer rece până în estul Mării Mediterane.
La noi, presiunea va crește, iar circulaţia nordică va determina răcirea accentuată a vremii, mai ales în estul și în sudul ţării, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 13 grade, iar cele minime, între - 6 și 4 grade, mai scăzute în depresiuni. Vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare, local, la munte, mixte în Subcarpaţi și pe arii restrânse în Moldova. Va ploua în Dobrogea și local în Muntenia și Oltenia.
Mâine
Vremea va fi rece, iar cerul variabil, mai mult noros în estul, în sud-estul ţării și la munte, unde izolat va fulgui. Vântul va prezenta intensificări în Moldova, Bărăgan și în Dobrogea. Dimineaţa, în zonele joase, îndeosebi în centru, se va produce ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade.
Poimâine
Vremea se va menţine rece pentru această dată, cu temperaturi maxime cuprinse între 1 și 9 grade. Cerul variabil va fi ceva mai noros în estul ţării, unde izolat va fulgui. Vântul, în general slab, va sufla moderat în exteriorul arcului carpatic. Dimineaţa, izolat în zonele joase, îndeosebi în centrul ţării, se va produce ceaţă.