UPDATE 22.24 Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, lider al filialei municipale a PDL, a fost reţinut, miercuri seară, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită, urmând ca joi să fie dus la Curtea de Apel cu propunerea de arestare preventivă.
Soţia primarului este şi ea învinuită în acest dosar.
Omul de afaceri Călin Stoia, reprezentant al Total Trading Company, acţionar al societăţii de salubritate Brantner-Vereş, care are contract cu Primăria Cluj-Napoca pentru salubrizarea unui sector din oraş, a fost reţinut pentru dare de mită în dosarul în care a fost reţinut şi primarul Sorin Apostu.
UPDATE 22.32 Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat, la ieşirea de la DNA, că primarul Sorin Apostu este acuzat de luare de mită.
Potrivit avocatului, în acest dosar a fost pusă sub învinuire şi soţia primarului, Monica Apostu.
El a spus că nu a văzut documentele din dosar, dar că anchetatorii vizează fapte care s-au petrecut în perioada 2009-2011.
La ora transmiterii acestei ştiri, la sediul DNA Cluj mai sunt audiate şi alte persoane vizate în acest dosar de corupţie.
Primarul Sorin Apostu a fost dus la audieri la DNA - Serviciul teritorial Cluj, miercuri, în jurul orei 16.00.
De asemenea, a fost audiată de procurorii anticorupţie clujeni şi soţia acestuia, avocata Monica Apostu. Aceasta a ieşit de la DNA în jurul orei 20.00, după aproximativ cinci ore, fără a face declaraţii jurnaliştilor.
În cursul zilei de miercuri au avut loc mai multe percheziţii la locuinţa primarului Sorin Apostu, dar şi la sediul Primăriei.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, declara că procurorii DNA au solicitat verificarea biroului primarului Sorin Apostu, iar acest lucru s-a făcut în prezenţa edilului.
Totodată, procurorii DNA au făcut verificări şi la cabinetul de avocatură al Monicăi Apostu.
UPDA