Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi-a ales noul Colegiu de conducere, acesta fiind format din 11 judecători, dintre care doi sunt membri de drept, preşedintele Livia Stanciu şi vicepreşedintele Rodica Aida Popa.
Potrivit Infocsm.ro, noul Colegiu îşi va începe mandatul în 11 noiembrie şi este alcătuit din: Livia Stanciu (presedinte ÎCCJ), Rodica Aida Popa (vicepreşedinte ÎCCJ), Ionuţ Matei (Secţia penală), Ilie Iulian Dragomir (Secţia penală), Vasile Alicsandri (Secţia penală), Cristina Iulia Tarcea (Secţia I Civilă), Doina Popescu (Secţia I Civilă), Nela Petrişor (Secţia II Civilă), Marian Buda (Secţia II Civilă), Ionel Barbă (Secţia de Contencios administrativ şi fiscal), Eugenia Marin (Secţia de Contencios administrativ şi fiscal). Potrivit Legii 304/2004, membrii Colegiului sunt aleşi pe o perioadă de trei ani în adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secţii.
Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii: aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, precum şi statele de funcţii şi de personal; analizează candidaturile depuse pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii raportul consultativ asupra promovării în funcţia de judecător la ÎCCJ; propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi. De asemenea, Colegiul de conducere organizează şi supraveghează rezolvarea petiţiilor; propune proiectul de buget al ÎCCJ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi-a ales noul Colegiu de conducere, acesta fiind format din 11 judecători, dintre care doi sunt membri de drept, preşedintele Livia Stanciu şi vicepreşedintele Rodica Aida Popa.
Potrivit Infocsm.ro, noul Colegiu îşi va în