Mesajul a fost trimis. Multumesc!

900.000 de euro pentru asistenţă socială

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Mai multe clădiri sunt modernizate, după ce proiectele au fost depuse la Agenţia de Dezvoltare Regională din Brăila chiar şi din 2009.

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Tulcea derulează în prezent proiecte de modernizare a unor centre din judeţ în valoare de aproape 331.000 euro, conducerea instituţiei aşteptând de aproape doi ani demararea unui alt proiect similar în valoare de 650.000 de euro. Şeful DGASPC, Dumitra Bădulescu, a declarat pentru AGERPRES că proiectul de reabilitare şi modernizare a Centrului de recuperare şi reabilitare neuro-psihiatrică din localitatea Horia, în sumă de 650.000 de euro, a fost depus spre finanţare încă din 2009 la Agenţia de Dezvoltare Regională din Brăila, însă abia în urmă cu două săptămâni a primit semnale cu privire la posibilitatea de acordare a finanţării.

„Din 2009 până în prezent ni s-au cerut clarificări una după alta. Multe dintre ele fuseseră date, dar cred că, de fapt, proiectul a fost uitat într-un sertar şi nu a fost lucrat. Acum el se află la Ministerul Dezvoltării, iar singura problemă care ar mai putea să apară ar fi procedurile legale, care de obicei durează", a afirmat Bădulescu. Proiectul vizează reabilitarea centrului din Horia în 12 luni, capacitatea viitoarei unităţi de asistenţă socială fiind de 50 de locuri.

În judeţ se derulează două investiţii în centre de asistenţă, unul dintre ele, în valoare de 250.000 de euro, fiind pus în practică de fundaţia Sera şi vizând realizarea unui centru de recuperare şi asistenţă specializată pentru copiii şi tinerii cu autism şi sindromul Down. "Au început deja lucrările, iar fundaţia viitorului centru a fost deja realizată. La finalizarea lucrărilor, cel mai probabil peste şase luni, construcţia va fi transferată şi dată în administrarea noastră, iar un asemenea centru este necesar în condiţiile în care, la niv

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

O țară europeană intenționează să trimită deținuți în Kosovo din cauza suprapopulării penitenciarelor: „Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

Libertatea acum 46 minute
Belgia explorează posibilitatea de a transfera deținuți într-o închisoare din Kosovo începând cu 2027, ca soluție pentru supraaglomerarea penitenciarelor. Ministrul belgian al Justiției, Annelies Verlinden, a anunțat că au fost inițiate discuții în

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum o ora
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 4 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Vremea

București
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/21°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°