Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a scos unui bătrân o piatră de un kilogram. Citeşte povestea medicului Liviu Riza, aflat pe locul patru în campania "Doctorii cu care Craiova se mândreşte"!

Publicat in Adevarul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Doctorul Liviu-Mugur Riza ocupă locul IV în topul medicilor cu care Craiova se mândreşte. Specialistul în urologie a scos din vezica unui bătrân o piatră de un kilogram.

În adolescenţă, făcea volei de performanţă şi se remarca prin rapiditatea cu care juca pe teren. În timpul liceului pe care l-a urmat în Calafat, umplea catalogul de note cu care părinţii se mândreau iar în tinereţe şi-a îmlinit visul, de-a deveni student la Medicină. “M-a influenţat şi sora mea, care e mai mare cu patru ani decât mine şi care deja era la Medicină, acum este specialist în radiologie”, recunoaşte doctorul urolog Liviu-Mugur Riza care, după absolvirea facultăţii, a obţinut din prima încercare un post la cel mai mare spital din Oltenia.

A refuzat oferte din străinătate

În cei 29 de ani de serviciu, doctorul Riza spune că a realizat că un rol important în această meserie este munca de echipă. “Urologia, fiind o ramură chirurgicală, nu o poţi face de unul singur. Cine zice că poate face chirurgie fără ajutor, nu spune adevărul, pentru că este imposibil să facă asta”, povesteşte specialistul. Deşi a făcut numeroase rute în străinătate pentru a participa la congrese internaţionale şi unde a văzut cum se lucrează în clinicile de peste graniţă, doctorul Riza spune că nici măcar nu i-a trecut prin gând să rămână acolo, dintr-un motiv pe care doctorul îl spune în spirit de glumă: “Din cauza temperamentului tipic oltenesc nu am rămas în alte ţări. Dacă în Franţa se mai potrivea, în Germania sau Austria în niciun caz”, explică doctorul, care a observat că medicii din România îi depăşesc cu mult pe unii doctori din Germania, Franţa sau Italia. “Nici în străinătate nu sunt cap-coadă perfecţi. Noi însă, cu ajutorul medicilor, compensăm ceea ce ne lipseşte în sistem”, precizează doctorul, care în acest an a atras atenţia publică cu o premieră medicală şi cu un proiect imp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 38 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 16 minute
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 semnează o declaraţie de principii în Qatar pentru încetarea luptelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 au semnat sâmbătă o declaraţie de principii în vederea opririi conflictului armat din estul ţării, într-un gest considerat un progres diplomatic impor

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum o ora
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°