Viitorul lui Mircea Geoană în PSD depinde de votul de săptămâna viitoare din Comitetul Executiv(CEx), fostul preşedinte al pesediştilor putând fi exclus cu votul a două treimi din numărul membrilor acestui for din care fac parte, alături de conducerea partidului, toţi liderii de organizaţii. O mare parte a acestora cer "executarea" lui Geoană. Social-democraţii îi suspectează însă pe unii dintre cei care-l contestă pe Geoană că o fac doar de faţadă pentru a-l convinge pe acesta să facă un nou partid în care să i se alăture.
Hrebenciuc: Geoană se situează de facto în afara partidului
Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a declarat pentru gândul că va susţine propunerea lui Victor Ponta de a-l exclude din partid pe Mircea Geoană. "Sancţionarea lui Mircea Geoană, în urma recomandării Comisiei de integritate, este necesară pentru că acesta nu este la prima sfidare a autorităţii partidului. El se situează de facto în afara partidului", a precizat şi Viorel Hrebenciuc, preşedintele PSD Bacău.
Chiar dacă filiala din Buzău este în conflict cu Victor Ponta, după ce social-democraţii au cedat liberalilor Consiliul Judeţean, preşedintele Constantin Boşcodeală a spus şi el că îl va susţine "100% pe preşedintele partidului, chiar dacă va propune excluderea lui Mircea Geoană".
De partea şefului PSD se află şi filiala din Mureş. "Îl vom susţine pe preşedintele Ponta", a spus, pentru gândul, liderul organizaţiei Alexandru Frăţean.
La rândul său, preşedintele PSD Vaslui, Gheorghe Buzatu, a spus că "încearcă să-i menţină pe toţi înăuntru", însă cei care nu au înţeles că "Victor Ponta este preşedintele partidului sunt în afara PSD".
"Nu cred că decizii luate în grup restrâns, într-o oră-două, sunt bune. O discuţie în mai mulţi ar duce la o concluzie mai corectă. Nu poţi trece peste cuvântul preşedinţilor de organizaţii dacă vrem să păstrăm