În urmă cu patru ani stăteam pe scaun cu un tenis vechi în mînă. Avea un miros puternic, înţepător, îl ţineam cu două degete şi încercam să-i depistez nivelul de toxicitate. Iniţial m-am uitat la el cu neîncredere, apoi mi-am spus că, dacă s-ar mai fabrica aşa ceva astăzi, ar fi la modă. Era uşor, cu talpă albă, pînză albastră şi bombeu „diamantat“. Trecînd peste aspectul estetic incitant, tenisul a devenit pentru mine un fel de manual de istorie recentă a poporului român. Era ca o memorie plină cu informaţii legate de viaţa unei relicve – homo comunistus romanicus – modest, practic, autosuficient. Obiectul acesta de încălţăminte era un simbol al oraşului în care a fost produs, fiind cunoscut ca „tenis de Drăgăşani“ sau „uşurel de Drăgăşani“. În momentul în care am descoperit întregul univers din spatele „uşurelului“, am decis împreună cu Ana Vlad că tenisul este un subiect de film.

Metrobranding, titlul filmului nostru, este o reprezentare uşor ironică a ceea ce a însemnat industrializarea şi urbanizarea masivă. Oraşe anonime au fost ridicate peste noapte în jurul unor fabrici şi au devenit în scurt timp stele ale Republicii Populare Române. Produsele lor au devenit renumite fără reclamă, erau considerate vedete ale epocii, fiindcă erau unice, necesare şi greu de achiziţionat.

Filmul pe care l-am făcut este construit prin întîlnirea omului cu obiectul pe care l-a produs la fabrica în care a lucrat. În momentul întîlnirii, obiectul acesta se transformă într-o supapă de absorbţie prin care noi pătrundeam în memoria lui. Astfel, un Pegas rătăcit într-un morman de fiare vechi aducea cu el şi povestea primei medalii cîştigate la concursul naţional de ciclism de Viorel Gosu, astăzi antrenor la clubul Torpedo din Zărneşti.

Domnul Banu, fostul director de la Steaua Electrică Fieni, vedea în bec numai lumina, Fieniul fiind cunoscut drept „Oraşul Luminii