Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania agramată a referendumului local

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Lăsând la o parte balamucul în care a fost organizat referendumul local referitor la desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale judeţul Constanţa, promovarea şi campania de mediatizare cu care şeful administraţiei judeţene s-a lăudat zilele trecute a fost una în care regulile gramaticale au fost în totalitate ignorate.

Un exemplu evident prin care organizatorii referendumului şi-au făcut campanie „door-to-door" au fost afişele lipite de aceştia la fiecare intrare în scară în tot municipiul, dar şi în autobuzele de transport în comun. Aceste afişe conţineau greşeli gramaticale flagrante. Redau textul integral al afişului pe care l-am găsit lipit la intrarea în imobilul în care locuiesc: „Duminică, 6 noiembrie 2011, veţi vota la aceiaşi secţie de votare ca la ultimele alegeri! Veniţi la vot!" Problema cea mai gravă mi se pare a fi aceea că, din banii noştri, ai contribuabililor, plătim chiar şi astfel de greşeli elementare, pe care orice copil cu câţiva ani pe băncile şcolii le-ar fi recunoscut. Din cei 20 de miliarde de lei vechi pe care administraţia judeţeană i-a cheltuit, verbal şi probabil scriptic, fiecare dintre noi a achitat şi lipsa de pregătire şi de inteligenţă a celor care au realizat aceste afişe. Mai mult, chiar şeful administraţiei judeţene s-a lăudat că au reuşit să scoată la vot 275.000 de oameni după o campanie-record de promovare care a durat doar zece zile. Spusele sale sunau a laudă, numai că realitatea, după cum se vede, este mult mai sumbră. Ce-i drept, munca efectivă a oamenilor nu este de contestat. Cei responsabili pentru ajungerea la o astfel de situaţie penibilă trebuie traşi la răspundere. Numai că, aşa cum se poate anticipa, nimeni nu-şi va mai bate capul cu greşelile de ortografie apărute într-o fiţuică, având în vedere că lupta, în contextul referendumului, se duce la un nivel mult mai înalt. Şi probabil se va mai duce mul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°