Bursele europene au deschis azi în urcare, investitorii salutând decizia premierului italian Silvio Berlusconi de a demisiona, în speranţa că retragerea să vă accelera implementarea reformelor necesare pentru a evita intrarea celei de-a treia economii din zona euro în criză.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică are "preocupări serioase" în legătură cu caracterul militar al programului nuclear iranian, pe baza unor informaţii "credibile" pe care le deţine, conform unui raport oficial citat de AFP.
Conform raportului, "Iranul a efectuat activităţi în vederea fabricării unui dispozitiv exploziv nuclear".
Taxa aplicată tranzacţiilor financiare va rămâne probabil un proiect limitat zonei euro, iată ce se poate spune după reuniunea miniştrilor europeni de finanţe de ieri de la Bruxelles. Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel