Sébastien Loeb şi Daniel Elena, deţinătorii unor recorduri impresionante în Campionatul Mondial de Raliuri, se află în faţa unei noi provocări. Echipajul Citroën Total va lua startul în Marea Britanie cu obiectivul de a câştiga cel de-al 8-lea titlu mondial, o performanţă unică în istoria raliurilor. Sébastien Ogier şi Julien Ingrassia, în cel de-al doilea DS3 WRC, şi-au propus să termine şi ei sezonul cu un rezultat cât mai bun.
Campionatul Mondial de Raliuri FIA, care a început pe specialele acoperite de zăpadă din Suedia, se va termina în pădurile din Ţara Galilor. Frig, ploaie şi noroi sunt caracteristicile principale ale Raliului Marii Britanii şi, în plus, traseul din acest an a suferit schimbări mari în comparaţie cu ediţiile anterioare. Startul se va da joi din Llandudno, în nordul ţării, iar probele sunt poziţionate în jurul oraşului Builth Wells. Echipajele nu se vor mai întoarce in Cardiff decât pentru parcul închis şi pentru podium.
În Raliul Spaniei, echipa Citroën Total şi-a trecut în cont cel de-al şaptelea titlu mondial la constructori şi acum îi va oferi tot suportul echipajului Sébastien Loeb şi Daniel Elena. De şapte ori câştigători ai coroanei mondiale, Loeb şi Elena au câştigat cinci raliuri în acest sezon (Mexic, Sardinia, Argentina, Finlanda şi Spania) şi se luptă acum pentru cel de-al 8-lea titlu. "Scenariul este la fel ca cel din 2009. Şi atunci lupta a fost foarte strânsă, iar cel care termină în fata celuluilalt era campion mondial", îşi aduce aminte Sébastien Loeb. "Desigur, este mult mai puţin stresant când poţi câştiga titlul înaintea ultimei etape. În cazul unor probleme mai ai o şansă. De data aceasta este acum sau niciodată!"
Înaintea ultimei etape, Loeb are un avans de opt puncte în faţa lui Hirvonen în clasamentul general al piloţilor. "Cu şapte puncte diferenţă între victorie şi locul secund şi încă trei puncte