• lucrările la şcoala din centrul oraşului şi la reţeaua de canalizare se derulează conform promisiunilor primarului Iordache În această perioadă, lucrătorii firmei vâlcene Protetchim, care și-a adjudecat licitaţia după îndelungi contestaţii şi tergiversări, muncesc de zor la şcoala generală din centrul oraşului Ocnele Mari. Este vorba de proiectul „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea, echiparea structurii educaţionale la Şcoala cu clasele I-VIII Ocnele Mari, Judeţul Vâlcea”, realizat prin Programul Operaţional Regional, Axa 3, D.M.I. 3.4 „Reabilitarea / modernizarea / dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formarea profesională continuă” şi pentru care primarul Petre Iordache a făcut o serie de eforturi.
Problema apei va fi rezolvată
În acest timp, au fost finalizate lucrările la reţeaua de alimentare cu apă pe strada Cărpiniş. Reţeaua de 600 de metri va deservi aproximativ 25 de familii şi a fost realizată de pe acum supradimensionat, în perspectiva dezvoltării acestei zone, astfel încât să poată deservi peste 100 de gospodării. „Trebuie să-i mulţumesc directorului Cristi Jianu şi echipei de la Apavil, care împreună cu ADP-ul de la noi au făcut această lucrare. Ne ocupăm acum de străzile Salcâmilor, Fagu Miului, Aviatorilor, pentru că vreau să finalizăm toate arterele laterale până va începe lucrarea principală a magistralei, care se va realiza cu fonduri europene. După cum ştiţi, prin asocierea la «ADI Apă Vâlcea», oraşului Ocnele Mari îi revine suma de 7 milioane de euro, bani cu care se vor realiza 10,5 kilometri de canalizare şi 8,5 km de aducţiune”, declară primarul Iordache. Mai trebuie spus că anul viitor vor fi asfaltate toate străzile pe care acum se introduce apă şi canalizare.
• lucrările la şcoala din centrul oraşului şi la reţeaua de ca