Fotbaliştii protestează astfel şi faţă de intenţia LPF de mărire de la 60 la 90 de zile a termenului la care pot depune memorii pentru a deveni liberi de contract, potrivit realitatea.net. Printre cei 25 de jucători care sunt afectaţi de întârzierea publicării deciziilor de către CSL se numără Romeo Surdu, Emilian Dolha, Florin Maxim, Candido Costa, Eduard Stăncioiu şi Casian Miclăuş.
"Au fost mai multe probleme ale jucătorilor care au fost discutate. Suntem la nivelul discuţiilor acum, vom pune lucrurile la punct. Dacă vom fi uniţi, vom face lucruri măreţe împreună. Deocamdată, fotbaliştii nu sunt respectaţi de nimeni. Vrem să punem aceste lucruri la punct", a spus Dani Coman, portarul de la Rapid.
Jucătorii nu se opresc însă aici. Se poate ajunge la boicotarea etapelor de campionat în cazul în care lucrurile nu se rezolvă.