Primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost retinut, miercuri seara, pentru 24 de ore, sub acuzatia de luare de mita, urmand ca joi sa fie dus la Curtea de Apel cu propunerea de arestare preventiva. Potrivit procurorilor DNA, primarul din Cluj-Napoca a primit mita in valoare de 94.000 de euro, in 2009-2011, pentru a incheia contracte de salubrizare si asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului local Cluj, sumele de bani fiind incasate prin cabinetul de avocatura al sotiei sale, invinuita in acelasi dosar.
Mai multe perchezitii au avut loc, miercuri, la locuinta primarului din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, dupa ce actiuni similare au fost facute miercuri dimineata la sediul Primariei Cluj-Napoca. Context:Sorin Apostu este seful PDL Cluj-Napoca si vice-presedinte al PDL Cluj. El este vazut ca un apropiat al premierului Emil Boc, cel care a si girat campania electorala a lui Apostu. In presa din Cluj circula mai multe scenarii in legatura cu motivul descinderii DNA, fiind privilegiata varianta investigarii unui contract major din bani publici. Ancheta DNA vine la mai putin de o saptamina dupa ce procurorii l-au retinut pe un alt personaj important din PDL Cluj, vice-presedintele Consiliului Judetean Radu Bica, pentru suspiciunea de a fi trucat o licitatie.UPDATE 1,58 Omul de afaceri Calin Stoia, reprezentant al Total Trading Company, actionar al societatii de salubritate Brantner-Veres, care are contract cu Primaria Cluj-Napoca pentru salubrizarea unui sector din oras, a fost retinut pentru dare de mita in dosarul in care a fost retinut si primarul Sorin Apostu, potrivit Mediafax.
Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri Calin Stoia a fost retinut pentru 24 de ore, in noaptea de miercuri spre joi, pentru dare de mita si a fost dus in arestul Politiei Judetene Cluj, urmand ca joi sa fie prezentat Curtii de Apel Cluj cu prop