Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Guardian: Băncile se retrag pe pieţele de origine. "Protecţionismul" acesta dă fiori statelor din Europa de Est

Publicat in Gandul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Afectate de criză, băncile europene au început să se retragă pe pieţele din ţările de origine, situaţie care aminteşte de protecţionismul care a măturat Europa în timpul marii depresiuni economice din anii '30 şi dă fiori statelor din Europa de Est, se arată într-o analiză a The Guardian.

Commerzbank, a doua mare bancă germană, va începe să refuze acordarea de credite în afara Germaniei şi Poloniei.

"Trebuie să ne concentrăm pe sprijinirea economiei germane, în timp ce alte bănci se retrag", a arătat directorul financiar al Commerzbank, Eric Strutz.

Marţi, Lloyds Banking Grup, o bancă britanică oricum concentrată în mare măsură pe piaţa autohtonă, a admis că şi-a redus expunerea pe băncile din zona euro, în timp ce analiştii Citi au avertizat că presiunile politice şi financiare vor forţa băncile europene să se retragă pe pieţele naţionale.

Directorul general al HSBC, Stuart Gulliver, s-a declarat îngrijorat că Asia ar putea avea de suferit dacă băncile europene s-ar confrunta cu noi presiuni într-un scenariu descris de el drept o "mini criză a creditelor".

"Trebuie să avem grijă, să monitorizăm cu atenţie riscul unei retrageri masive a creditului de către bănci europene din cauza evenimentelor de pe pieţele de acasă", a arătat el.

BNP Paribas şi Societe Generale, cele mai mari bănci franceze, au anunţat că îşi vor degreva portofoliile de active de 150 miliarde euro.

Între timp, grupul italian Banco Popolare a scos la vânzare operaţiunile din Ungaria, însă nu a găsit încă un cumpărător.

Lloyds, care a înghiţit în 2008 creditorul ipotecar HBOS pentru a ajuta sectorul bancar britanic să evite un faliment cutremurător, închide şi elimină din bilanţ credite de miliarde de euro către clienţi din Irlanda, încercând să se retragă aproape complet de pe această piaţă. Grupul britanic a anunţat recent că rata capitalului de bază a u

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 49 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 52 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 35 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 38 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 48 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

CAS/ INFORMARE – Servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave de care beneficiază gratuit persoanele asigurate

Ziarul Vaii Jiului acum 24 minute
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 57 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°