Romani CRISS a formulat, în noiembrie, o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a demarat procedura prealabilă sesizării instanţei, deoarece Primăria municipiului Baia Mare a finalizat zidul pentru separarea romilor, în pofida protestelor mai multor organizaţii.
Romani CRISS a depus, în 3 noiembrie, o plângere către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la faptele de discriminare comise de Primărie, prin construirea unui zid care desparte blocurile Horea nr. 45 A şi B, locuite preponderent de etnici romi, de restul comunităţii, se arată într-un comunicat de marţi al Romani CRISS.
"Iniţiativa urmăreşte şi are ca efect discriminarea, izolarea, marginalizarea, ghetoizarea şi umilirea romilor din strada Horea, supunându-i unui tratament degradant. O asemenea măsura are drept scop şi efect limitarea libertăţii locatarilor blocului în cauză, prin impunerea unor restricţii de circulaţie şi prin îngrădirea spaţiului în care aceştia locuiesc", susţin reprezentanţii Romani CRISS. Totodată, Romani CRISS a reclamat la CNCD şi fapta de victimizare, prevăzută de OG 137/2000, deoarece Primăria a urmărit intimidarea şi pedepsirea organizaţiei pentru contestarea construirii zidului.
Astfel, Primăria a condiţionat participarea sa la un proiect derulat de mai multe organizaţii franceze de excluderea Romani CRISS, care a fost invitată să devină partener. Organizaţia franceză AREAS a cedat presiunilor Primăriei şi a retras invitaţia adresată Romani CRISS, potrivit sursei citate. Romani CRISS a solicitat CNCD investigarea şi constatarea celor două fapte de discriminare, precum şi sancţionarea Primăriei cu amenda contravenţională. În ceea ce priveşte plângerea prealabilă, Romani CRISS a transmis, în 17 octombrie, o cerere Primăriei prin care a solicitat revocarea Autorizaţiei de construire nr. 277/30.06.2011 emisă d