Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu a violat o fată de 17 ani

Publicat in Vox Publica, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Cum altfel poate fi numit jegul care rulează pe ecranele OTV decât un viol? Un minut de emisie al așa-zisului post, urmărit în mod întâmplător, te face să te întrebi cu ce se ocupă CNA, dacă este cumva prea ocupat să chibițeze pe marginea conflictului Ghiță – Elan – Vîntu, astfel încât nu observă atunci când se încalcă orice limite legale sau ale bunului simț.

Dan Diaconescu, cu zâmbetul acela prefăcut tâmp al său pe chip, împreună cu un puriu cu freză de star porno, geacă de piele și ochelari din anii ‘80, al cărui nume nu îl cunosc, dar știu că este moderator la aceeași așa-zisă televiziune, dezbăteau aseară tipul de leziuni pe care le avea, conform certificatului medico-legal, eleva de la Jean Monnet, dacă mai este sau nu “fată mare”. Discuția dintre cei doi libidinoși, care se baza, de altfel, pe documentul medico-legal furnizat, se pare, de tatăl fetei, reprezintă nimic altceva decât al doilea viol. Luxul de amănunte probabil că i-a ținut băloșind în fața ecranelor de televizor pe toți detracații care vor vota Partidul Poporului, nici mai mult nici mai puțin decât 14,4% din populație, conform ultimelor sondaje.

Ceea ce a făcut Dan Diaconescu este însă doar apogeul. Nu doar profesorul a fost judecat pe toate televiziunile, ci și fata, reamintesc, minoră. Colegi care poate aveau ceva de împărțit cu ea au fost invitați de televiziuni de știri cu pretenții de onorabilitate să își exprime părerea referitor la moralitatea elevei, la tipul de machiaj sau de haine pe care le purta. Ziarele, online sau, atâtea câte mai sunt, pe hârtie, s-au grăbit să publice poze de pe rețelele de socializare, cu o bandă neagră pe ochii fetei, menită cică să îi protejeze identitatea. EVZ, altădată un ziar, acum o fițuică grețoasă care ridică osanale familiei Udrea – Cocoș și se ia la harță cu Ponta pe stilul ba pe-a lu mamă-ta, titrează “Detalii picante despre violul de la

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 49 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 54 minute
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum o ora
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 12 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 12 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 11 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 9 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

25°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°