Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre marile mistere ale Egiptului Antic a fost dezlegat. Blestemul lui Tutankamon

Publicat in Gandul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Şase morţi misterioase, atribuite celebrului "blestem al lui Tutankamon", ar fi fost de fapt crime atribuite unui satanist, susţine autorul unei noi cărţi, citat de Daily Mail.

În anii '20 şi '30, Londra a fost cutremurată de "blestemul lui Tutankamon", al cărui mormânt a fost descoperit de arheologul britanic Howard Carter.

Mai mult de 20 de oameni care au avut legătură cu deschiderea mormântului faraonului, din 1923, au murit în condiţii bizare, în următorii ani.

O nouă carte, scrisă de istoricul Mark Benyon, susţine însă că vinovat pentru şase dintre morţi ar fi satanistul Aleister Crowley, care ar fi încurajat şi o a şaptea crimă şi care este comparat de autor cu Jack Spintecătorul.

Printre cei care au murit la scurt timp după deschiderea sarcofagului se numără secretarul lui Carter (care a sfârşit înecat), tatăl secretarului (care s-ar fi aruncat de la etajul şapte) şi fratele vitreg al finanţatorului expediţiei (care a murit în condiţii suspecte, după ce a vizitat mormântul).

La vremea respectivă, presa a dat vina pe blestem pentru toate aceste morţi şi a invocat "puterile supranaturale ale egiptenilor antici".

Totuşi, Benyon susţine, pe baza unor dovezi nepublicate până acum, că responsabil este Crowley, un ocultist supranumit "cel mai ticălos om din lume". Analizând mai multe jurnale, eseuri şi cărţi ale lui Crowley, istoricul a ajuns la concluzia că acesta era un "ucigaş în serie, obsedat de Jack Spintecătorul".

Crowley, care se autointitula "Marea bestie", avea motivele sale să defăimeze legendara descoperire a lui Carter, scrie Daily Mail. Astfel, zeii şi zeiţele religiei în care credea Crowley, numită Thelema, se trăgeau din cultura antică egipteană. Foarte probabil, Crowley a considerat că săpăturile desfăşurate la mormântul lui Tutankamon reprezintă un sacrilegiu şi a hotărât să se răzbune, susţine Ben

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 3 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 3 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Un pensionar din Buzău, care deține o Dacie, a plătit cash suma de 22.000 lei pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din oraș

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Suma de 22.000 de lei a fost plătită cash de un bărbat pensionar pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din municipiul Buzău, nivelul până la care acesta a li

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°