Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Deac și-a dedicat viața chirurgiei cardiovasculare

Publicat in Adevarul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Specialist recunoscut la nivel mondial, Radu Deac are la activ 7.000 de operaţii pe cord deschis, peste 3.000 de operaţii pe cord închis, dar şi 40 de transplanturi de cord efectuate atât în România, cât şi în Statele Unite ale Americii.

Radu Deac și-a început cariera în 1967, ocupând funcția de preparator la Institutul de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, pentru ca, în anul 2000, să devină şeful Catedrei de Chirurgie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş. În perioada 2003-2006 a fost director general al Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant. Valoarea i-a fost recunoscută în întreaga lume, fiind profesor la universităţi de prestigiu din Statele Unite - Harvard, Pennsylvania, Minneapolis, fapt care i-a permis să se specializeze în permanenţă. A ocupat funcții care i-au evidențiat importanța în universul medical românesc.

Şef al Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş, preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară şi Transplant, Profesorul Deac are la activ peste 7.000 de operaţii pe cord deschis, peste 3.000 de operaţii pe cord închis şi vase şi peste 40 de transplanturi de cord efectuate atât în România, cât şi în Statele Unite ale Americii. Doarme cinci ore pe zi, între orele 2.00 și 7.00, restul zilei fiind în totalitate dedicat meseriei.

Primul transplant de inimă din România

După aproape trei decenii de cercetare în domeniul recoltării de organe, în 1999, la Târgu-Mureș, au fost realizate primele trei recoltări multiple de organe. Acestea au ajuns să fie transplantate în Austria și Germania, deoarece în România inimile respective nu erau compatibile în totalitate. Totuși, 1999 avea să fie un an de excepție pentru chirurgia românească, iar numele lui Radu Deac nu putea lipsi din ecuație. ”În 24 octombrie 1999, doctorul Şerban Brădişteanu, şeful secţiei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de vijelii, grindină și descărcări electrice în centrul țării

Ziare.com acum 18 minute
Administrația Națională de Meteorologie anunță luni, 3 iunie, în Sibiu, cod roșu de vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp. Intervalul de valabi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 42 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum o ora
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Cinci sicrie misterioase au apărut la picioarele Turnului Eiffel, cu inscripţia "Soldaţi francezi din Ucraina". Acţiunea ar putea avea legătură cu "mâinile roşii" imprimate cu vopsea pe Memorialul Holocaustului din Paris

News.ro acum o ora
Cinci sicrie în mărime naturală acoperite cu un steag francez, pe care era scris "Soldaţi francezi din Ucraina", au fost depuse sâmbătă dimineaţa la picioarele Turnului Eiffel, stârnind o alertă de securitate. Una dintre cele trei persoane arestate

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 22 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°