Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul spectacol „chimist” din acest an

Publicat in Curierul de Valcea, joi 10 noiembrie 2011 ·

• Oltchim luptă pentru primul loc împotriva finalistei Ligii Campionilor din sezonul trecut, Itxako Navarra

Duminică, Sala „Traian” din Râmnic va fi gazda unuia dintre cele mai „tari” dueluri din cadrul ultimei etape a grupelor Ligii Campionilor: faţă-n faţă se vor afla vicecampioa­nele ultimelor două ediţii din cea mai titrată competiţie inter-cluburi din Europa, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Itxako Navarra (campioana Spaniei). În penultima rundă disputată, cele două mari nume ale handbalului fe­mi­nin au reuşit să obţină victorii prin care şi-au asigurat deja calificarea „braţ la braţ” între cele mai valoroase opt formaţii de club ale Europei (Olt­chim a trecut de Buxtehuder cu scorul de 28-22, în timp ce Itxako le-a învins greu pe rusoaicele de la Dinamo Vol­go­grad cu 28-26). Clasamentul gru­pei D se pre­zintă în acest moment ast­fel: Oltchim 8p (+14); Itxako 8p (+13); Dinamo 4p (+4) şi Buxtehuder 0p (-31); singura necunoscută fiind reprezentată de numele formaţiei care va termina pe prima poziţie, mis­ter ce va fi dezlegat în urma „ciocnirii titanilor” din Sala „Traian”. Partida Olt­chim – Itxako se va disputa du­mi­nică, 13 noiembrie, cu începere de la ora 18.00 (jocul va fi transmis live la nivel naţional de postul DigiSport1). Biletele pentru acest meci vor fi dis­po­nibile la casele de bilete încă de as­tăzi. Cealaltă partidă, cea dintre Di­namo Volgograd şi Buxtehu­der SV ur­mând să conteze doar pen­tru statis­tică. Faza grupelor principale, alcă­tui­tă din două serii cu câte patru echipe fiecare, se va disputa începând cu luna februarie a anului viitor, iar ad­ver­sarii pe care îi vor întâlni „chi­mis­tele” vor fi decişi de „sorţi” în data de 15 noiembrie. Pentru handbalistele pregătite de Radu Voina acesta este ultimul „re­ci­tal” susţinut pe anul 2011 în faţa pro­prii­lor suporteri, „vacanţa” sosind deja şi în Liga Naţională. Însă, „cireaşa de pe

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 37 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Nicuşor Dan: Am eliminat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de telecomunicaţii de pe stâlpii Capitalei în anul care s-a încheiat/ În ultimii 4 ani, Netcity a mutat 1.300 de kilometri de cabluri aeriene în reţele subterane

News.ro acum 49 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, anul trecut, s-au îndepărat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de internet, televiziune şi telefonie de pe stâlpii din Bucureşti. Astfel, în ultimii patru ani,

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică cu rază intermediară, primul său test în două luni

HotNews acum 34 minute
Coreea de Nord a lansat, luni, în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă, citate d

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/4°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°